Poezie · 1905

Cuvîntul

Un freamăt trece prin pădure... Moșnegii de pe culme plîng, Își pleacă vîrfurile sure În fața tînărului crîng.

Iar florile de primăvară Ridică capetele sus, Șoptind în ruga lor de seară Cuvintul care li s’a spus.

De peste munți, pe supt ruine, A curs cu apele la noi, S’a’ ridicat în lumi senine Și crîngul l-a beut din ploi.

Pe pietrile dela morminte Salcîmii ’n flori s’au scuturat... Dormiți în pace, umbre sfinte, Dormiți... cuvîntul a’nviat!