Poezie · 1897
Trecut
În amurg, pe-ntinsa mare,
Soarele de mult s-a stins;
Și lumina zilei moare
Ca ecoul unui plâns ...
Prin văzduh plutind molatec
Norii se-nlănțuiesc departe
Și pe cripta zilei moarte
Țes cununi ca de jăratec.
Printre luminile-n repaos
Ziua moartă s-a pierdut:
Înc-o clipă s-a adaos
Negurosului trecut.
Larg mormant, tu mă-nfiori,
Înnoptat și trist trecut,
Căci în sânu-ți s-a pierdut,
Cu noianul de plânsori,
Și norocul ce-am avut.