Poezie · 1904

Trei sburătoare

Din larg apus, trei sburătoare S-au îndreptat înspre Calvar, S-aducă laudă și dar Durerii celei roditoare... Dar cea dintâi veni-n zadar.

Zbura aproape de pământ: Își căuta ceva de hrană, Și n-avea vreme, nici avânt, Să urce până-n vârful sfânt, La omul fără de prihană.

Iar când s-a șters de tot din sbor, Veni o ciocârlie-n ora Gând Crist cerea un ajutor Când duhul morții da fior În sufletele tuturora.

Urcă-n văzduh, ca pe o scară, Și smulse cântec din tărie... Un imn de blândă primăvară Îi alină durerea vie: Îi ajută lui Crist să moară...

E pace, ca-n străvechi altare Duiosul, sfântul cântăreț Căzu din slăvi amețitoare; Și iată vulturul măreț, Scăldat în cald apus de soare,

Porni din culmi, ca o furtună; Dar și-a-nfrânat avântul, jos, Tăind cerc larg și maiestos Făcând din sborul său cunună Deasupra crucii lui Cristos...