Poezie · 1904

Trei sburătoare

Panait Cerna · 1 min
Din larg apus, trei sburătoare S-au îndreptat înspre Calvar, S-aducă laudă și dar Durerii celei roditoare... Dar cea dintâi veni-n zadar.
Zbura aproape de pământ: Își căuta ceva de hrană, Și n-avea vreme, nici avânt, Să urce până-n vârful sfânt, La omul fără de prihană.
Iar când s-a șters de tot din sbor, Veni o ciocârlie-n ora Gând Crist cerea un ajutor Când duhul morții da fior În sufletele tuturora.
Urcă-n văzduh, ca pe o scară, Și smulse cântec din tărie... Un imn de blândă primăvară Îi alină durerea vie: Îi ajută lui Crist să moară...
E pace, ca-n străvechi altare Duiosul, sfântul cântăreț Căzu din slăvi amețitoare; Și iată vulturul măreț, Scăldat în cald apus de soare,
Porni din culmi, ca o furtună; Dar și-a-nfrânat avântul, jos, Tăind cerc larg și maiestos Făcând din sborul său cunună Deasupra crucii lui Cristos...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere