Poezie · 1901
Tristețea Lenorei (sonet dublu)
Panait Cerna · 1 min
Pe sub portale-ți stau în pază
Cavași cu bărbile-argentine
Răsar bătrânii să te vază
Trecând ca visul pe ruine...
Supuși sau suflete haine
Sub ochii tăi îngenunchează
Ah, ochii tăi ce smulg suspine
Și ard ca soarele-n amiază!...
Tu ai palate ce sfidează
Splendoarea calmă-a lunei pline
O, cea mai albă din regine,
Ce jale grea le populează?
În nopțile de mai senine
E-atât de blândă-a lunei rază,
Și totuși firea plânge-n sine
Și trandafirii lăcrămează...
Cu mine-a fost destinul darnic:
Un cer de-a pururea senin
Hebè, scânteietor paharnic,
Mi-a-ntins o cupă de rubin;
Dar cupa spumegă zadarnic
Când n-am în cinstea cui să-nchin!
.......................
Cu lacrămi sufletu-mi să-adapă
Privindu-i lespedea-n bujor...
Vezi tu o cruce lângă apă?
Acolo zace Leonor,
Și florile-au venit la groapă
Să plângă pe o soră-a lor...