Poezie

Cătră tinerii poeți

I

Întunecată-i steaua țării noastre... Înstrăinați trăim în zile grele, Și viitorul — plin de semne rele — Vestește lacrămi numai — și dezastre...

Spre voi se-ndreaptă glasul rugii mele, Frați cîntăreți ! Sus inimele voastre, Poeți pierduți prin nori și-n zări albastre Ce nu visați decît la flori și stele...

Nu osteniți, ca-n asfințit de seară, Ci — treji la mîndrul sunet de fanfară — Veniți cu suflet și cu voie bună

Spre soarele ce-i gata să răsară, Să înălțăm iar flamura străbună A dragostei de lege și de țară !

II

Cîntați umbriți de-a flamurei aripă Sub care uriași bătrîni luptară ! Au n-auziți pe-ntinsele hotare Ce jalnic paseri mari de pradă țipă ?

Și nu vedeți ce nouri se-nălțară ?... Grea vijelie-n fiecare clipă Ne spulberă comorile-n risipă — Chiar sfînta noastră doină stă să piară !

Copii răzleți ai mîndrei noastre nații ! De mai trăiește-n voi simțire vie, Veniți atunci și vă cunoașteți frații !

Sădiți în inimi vechea bărbăție, Avînturi mari, eterne aspirații... Și numele pe veci sfințit vă fie !

III

Eu nu-s decît un singur glas din satul Pierdut în noapte... Numai o ființă Din miile ce-așteaptă-n suferință — Dar va veni odată mult-visatul !

Veni-va — și cîntări de biruință Vor izbucni de-a lungul și de-a latul, Din munți și văi gonind pe Necuratul Ce vrea să stingă-n voi orice credință !

Eu nu-s decît un sol — eu sunt drumețul Grăbit — și noaptea înapoi mă cere... Sunt flacăra pe care-o poartă vîntul,

Dar trebuie să vină cîntărețul ! El va slăvi măreața Înviere : Veniți cu toții să vestim cuvîntul !...