Poezie
Către copaci
Umbrești culmi repezi, largi singurătăți,
Dar nu-mi ești drag, întunecat stejar:
Cu ramuri verzi tu-mpodobeai barbari
Pustiitori de tronuri și cetăți.
Tu, laur sterp, și mai prejos îmi pari:
Tu minți, oricât de falnic verde-arăți
Pe câmpul veșted, sau când, alte dăți,
Luceai pe frunți pleșuve de chesari.
Mi-ești dragă, viță, tu ce crești bogată
Din lut pietros, ca să-mi îmbii paharul
Uitării înțelepte-n vremuri grele.
Mai scump mi-e bradul: el va-nchide-odată
În patru scânduri, neted, tot amarul
Și zbuciumul, și visurile mele.