Poezie
Craiul ielelor
Cin' zboară prin viscol așa de târziu
În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu.
El ține copilul lipit de-al său piept,
Veghează asupră-i cu ochiul deștept.
— Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai?
— Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai,
Cu lunga lui coadă, coroană purtând?
— Copile, e ceață purtată de vânt.
"O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac
La jocuri frumoase, să-ți fie pe plac.
Flori mândre, pestrițe, din plai strânge-vei,
Și maica te-mbracă în aur de vrei!"
— Ah, tată, ei, tată, auzi ce mi-a zis,
Ce craiul în umbră șoptind mi-a promis?
— Taci molcom, copile, și fii liniștit
E vântul ce-n veștedul crâng a vuit.
"O, vrei tu, copile, cu mine să vii?
Surorile mele cu drag te-or păzi.
Din apă ies ele când este senin
Și-n cânturi și-n jocuri te leagănă lin!"
— Dar, tată, ah, tată, nu vezi la un loc,
Prin negură, ielele prinse în joc?
— Văd, dragă copile, eu văd lămurit
Cum ramii își mișcă un plop gârbovit.
"Frumos ești, copile, și drag tu îmi ești;
Te smulg cu puterea, deși te ferești!"
— Ah, tată, iată-l, mă prinde-acum, vai!
Acum mă strivește al ielelor crai.
Bătrânul cu groază fugaru-ntețește;
Copilul ce geme de sân și-l lipește.
Abia el ajunge acasă cu chin...
Copilul de spaimă-i murise la sân.