Goana

Pornește-n zvon de zurgălăi Vuind caleasca boierească, Dănciugii goi s-alungă droaie, Boierul strigă din calească : — Hei! cine vrea această pungă ? Voinicul ăla s-o ajungă !

O goană de ogari nebună, Toți se răped, că toți o vor. Dînd chiot, surugiul mînă, Clăbuci fac armăsarii-n zbor ; Și urlă haita țigănească Prin nori de praf, după calească.

S-apuce-ntîi toți vor o dată, Se zbuciumă, se îmbrîncesc ; Se-ncinge-o luptă desperată, Și cad, și se rostogolesc : Naintea lor caleasca zboară... Ei sar ; s-aștern pe goană iară...

Tîrziu, sătui de alergare, S-abat pierzînd orice speranță... Caleasca după deal dispare. Departe flutură o treanță... E unul dintre puradei, Tot se mai ține-n urma ei.

Un pas mai e pîn-la calească, Dar simte că rămâne-n urmă... Ar vrea să strige, s-o oprească, Dar răsuflarea i se curmă : Un gest în sus, un vaiet stins, Și cade mort, cu brațu-ntins...