Poezie · 1896
La marginea satului
Lîngă sat e-o gîrlă mare,
Crîșma, sus, pe mal apare.
Ferestruiele-n lumină
S-oglindesc în unda lină.
E tîrziu și noaptea-i sumbră,
Luntrea stă proptită-n umbră,
Neclintită stă la stînă
Cumpăna de la fîntînă.
Dar în crîșmă-i vuiet mare
De țimbal și de vioare !
Geamurile țiuie,
Și flăcăii chiuie :
— Crîșmăriță, dragă, hăi !
Adă vin bun la flăcăi !
Vechi ca moșu-meu, colea,
Zvăpăiat ca mîndra mea !
— Zi, măi cioară, din vioară,
Că mă-mbăt în astă-sară !
Zi, mă !... că-ți plătesc să-mi zici :
Vroi să crăp jucînd aici !...
Bate cineva-n fereastră :
— N-aveți cumpăt dumneavoastră ?
Hai, destul cu-atîta larmă,
Că boierul vrea să doarmă !
— Ieie-l dracu, n-am ce-i face !
Tu, potaie, dă-ne pace !
Zi, mă !... iaca numa-n ciudă,
Zi-i, încalte să ne-audă !
Cineva la geam iar bate :
— Mai încetinel se poate ?
Maica mea așa vă roagă,
Că, sărmana,-i greu beteagă...
Stau flăcăii, nu răspund,
Toți beau vinul pănă-n fund ;
Muzicei fac semn să tacă
Și, frumos, acasă pleacă...