Poezie

Liniște

Fantastic joacă rândunici zglobii În cerul plin de umbră și lumină, Și-i liniște adâncă în grădină, Sub piersicii cu flori trandafirii...
Cu brațele sub cap, ce bine mi-i Cum stau așa, în liniștea divină: Pământu-i cald și cheamă la hodină, Întocmai ca o mamă pe copii...
Pământ, bătrână gazdă primitoare A tuturor trudiților din lume, Ce bun ești tu în zilele cu soare!
Tu-i hodinești, i-adormi, îi legeni lin La sânul tău, și nu-i întrebi de nume, Nici unde merg, și nici de unde vin...

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere