Poezie

Lupta de la Baia

Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii.

Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii.

Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind.

Sună vesele fanfare, Spumegă în cupe vinul... Încrezut și vesel, craiul Se ridică hohotind:

— Cum azvârl această cupă, Astfel am s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat!

Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat!

— Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai

Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan „cu alai!"

— Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid.

Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid!

În zadar vitejii unguri Dârji la luptă se-ncleștează: Beți de vin, orbiți de flăcări, Se ucid ei între ei!

Iată craiul se repede — Zid de lăncii-l împresoară, Moldovenii dau în lături; Lupta-ncepe cu temei.

Groaznic însă Ștefan-vodă În mijlocul lor răsare, Într-o roată de văpaie Ca un duh răzbunător,

Furtunos, măreț, puternic, Strânge-n pinteni bidiviul, Paloșu-i străluce-n noapte Ca un fulger prins din zbor!

Armele sclipesc în juru-i, Caii sforăie sălbatic, Joacă flamurile, urlă Buciumele de măcel,

Și cu coase și topoare, Zguduind, călări, pământul, Năvălesc de pretutindeni Moldovenii după el!

Unde-ți este fala, rigă? Unde-i lauda deșartă? Cine trece, dus în leagăn, Sub o glugă de cioban?

Cine trece trist Carpații, Pe poteci ascunse-n munte, Cu-o săgeată-nfiptă spate: „Dar" primit de la Ștefan?

Niciodată craiul tânăr, Cel vestit ca bun din fire, N-a purces cu-ai lui mai crâncen Și mai neînduplecat.

Și de ciudă că-l bătuse Ștefan-vodă în Moldova, A zăcut mai multe zile, Până ce... s-a vindecat.

Dar pe Ștefan-Moldoveanul L-a lăsat de-atunci în pace — A simțit că e mai bine Să-și atârne spada-n cui,

Și că Ștefan-Moldoveanul Nu prea știe, zău, de șagă: Cât pe-aci era să-și lase Oasele-n Moldova lui!