Meduza

PERSOANELE DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE

MEDUZA (culcată pe o blană de tigru)

Aduceți flori și muzică s-adie... Vreau să m-adoarmă dulcea melodie...

(Muzică)

O SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în odaie?

MEDUZA Să-mi puneți flori de busuioc în baie, Că floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul.

A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină?

MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină...

(Intră Darius):

DARIUS Umil în față robul ți se-nchină!

MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine?

DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf...

MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac... Ieri se plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza...

DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza!

MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor...

DARIUS Eu voi muri de dorul Meduzei mele... Poți să-ntrebi izvorul De ce și zi și noapte plânge-ntruna?

MEDUZA Poți spune pentru ce apune luna?

DARIUS Dar luna-i castă, luna nu cunoaște Iubirea și nici chinul care-l naște.

MEDUZA Când cântă în umbrar privighetoarea, Poți spune pentru ce-nflorește floarea?

DARIUS Sunt flori cari nu dau floare niciodată...

MEDUZA O! primăvara fie lăudată: Ea are flori destule, dar le ține Ascunse-n umbră numai pentru tine...

DARIUS Ți-aș da o floare, dacă ai primi-o.

MEDUZA O, Darius, e floare de adio?

DARIUS Meduza, nu: e floarea cea mai scumpă Pe care alte mâini nu pot s-o rumpă.

MEDUZA Atunci s-o port în păr ca o podoabă?

DARIUS Acel ce-o dăruiește nu întreabă.

MEDUZA Aș întreba și parcă mi-este frică: O floare moartă nu se mai ridică.

DARIUS Când vine primăvara, orice floare Își redeschide foile la soare.

MEDUZA Dar ce se face palida răsură Ce-ți pune veșnicul pojar pe gură?

DARIUS Pe gura ta aș vrea să mor, dar nime N-ar crede că se-mbină două rime...

MEDUZA Sărută-mă... Așa... Ce bine mi-este! De unde vin săruturile-aceste?

DARIUS Le-am cumpărat în târg, la Syracuza...

MEDUZA Sărută-mă... Ah, cum mă arde buza... O, dulce e ... Ce sfântă-i sărutarea! Auzi cum cântă-n crâng privighetoarea?

DARIUS Menește-a moarte... Cântă ca nebună... Vrei tu să mori cu mine dimpreună?

MEDUZA Să mori așa de tânăr?... O comoară! Vai, cine e așa nebun să moară?!

DARIUS Dar ochii tăi cu nesfârșite visuri Ce mă atrag cu negre guri de-abisuri...

MEDUZA O, Darius, sărută-mă și lasă Apoi să vină noaptea-ntunecoasă...

DARIUS Dar brațele ți-s albe cum sunt crinii De pun în umbră florile grădinii.

MEDUZA O, Darius, sărută-mă odată! Vezi, gura mea e-așa de însetată...

DARIUS Dar gura ta e roșă ca răsura...

MEDUZA Ah, simt sărutul tău și-i simt arsura, Și simt durerea, jalea despărțirii... De-aceea-s triști și palizi trandafirii, De-aceea doarme veșnic tristul nufăr, Fiindcă eu mă zbat amar și sufăr; De-aceea crinii plâng și viorica Tremurătoare-și tăinuiește frica; De-aceea și frumoasele verbine Au cupele mereu de lacrimi pline...

DARIUS O, te-am văzut odată, dinspre zori, Alunecând ușoară printre flori Și cum sorbeai din albele zorele Curata rouă ce străluce-n ele...

MEDUZA Voiam să uit ce dulce ți-e sărutul...

DARIUS Așa de mult te farmecă trecutul?

MEDUZA Voiam să uit îmbrățișarea-ți dulce...

DARIUS O, cine n-ar fi vesel să se culce Pe-aceste brațe albe cum e crinul!...

MEDUZA Vroiam să uit ce dulce ți-e suspinul...

DARIUS Pe brațul tău mai alb decât zăpada Aș vrea să mor...

MEDUZA Ar fi prea dulce prada... O, vino... gura-mi tremură de sete, Și flori de nufăr îmi lucesc pe plete... Și-n ochii tăi s-a rătăcit o rază...

DARIUS Pe sânul tău zăpada scânteiază... Și lebăda ce-alunecă pe ape Nu e mai albă...

MEDUZA Vino mai aproape...

DARIUS Tu poate știi, Meduza mea frumoasă, Că lebăda-i o mândră-mpărăteasă Și, când ea se strecoară albă printre Înalte trestii, parcă stă să intre În albul ei palat plin de fantasme Și trece-așa ca un crâmpei de basme În clar de lună.

MEDUZA Vino mai aproape...

DARIUS Și-atât de dulce-alunecă pe ape...

MEDUZA Aș vrea și eu s-alunec lângă tine...

DARIUS Palatul ei e astăzi în ruine; O vrăjitoare hâdă-a blestemat-o: Privește-o numai cum se duce... Iat-o...

A dispărut în trestii și departe Suspină harfe trist din coarde sparte...

MEDUZA O, Darius! Ce ai?... Tu tremuri?... Spune! Abia mai pot să-ngân o rugăciune. În ochii tăi se face întuneric: Se risipește visul meu feeric, Și luna plânge învelită-n ceață, Asupra-mi cade-o liniște de gheață... E mort... e rece... Ochii-i de văpaie Privesc haotic... Trestia se-ndoaie Lovită de furtună... O lumină Orbește ochii mei, și prin grădină Aleargă despletită vijelia... S-a stins norocul meu și veselia! S-a dus iubirea!... Darius, răspunde! Fiorul morții negre mă pătrunde... O, unde să mă duc?... De unde vine Acest val de-ntuneric și pe cine L-acoperă cu fioroasa-i mantă?... S-a stins Meduza, dulcea ta amantă!