Poezie
Nu este-așa?
Nu este-așa că-n ciuda acelor proști și răi
Ce vor privi cu pizmă a noastră bucurie,
Vom fi arare mîndri și buni în veci cu ei?
Nu este-așa că-n tihnă și plini de voioșie
Vom merge calea dreaptă ce steaua ne-o arată,
Nepăsători de cine ne vede ori ne știe?
Răznite ca-ntr-o neagră pădure fermecată,
A noastre două inimi cînta-vor în iubire,
Cum cîntă noaptea două privighetori deodată.
Iar lumea, de-o fi bună cu noi, ori cu-ndîrjire,
Puțin o să ne pese. De-ar fi să ne sfîșie,
Nici dragoste, nici ură, nimic n-o să ne mire.
Legați de cea mai scumpă și trainică frăție,
Ca într-o za vrăjită noi vom păși-n lumină,
Iar teamă de nimica atunci n-o să ne fie.
Ci fără nici o grijă de valul ce-o să vină
Eu mîna mea voi pune-o duios în mîna ta,
Și-om merge-așa înainte, cu inima senină
A celor ce s-adoră deoparte, nu-i așa?