Nucul

Același loc iubit umbrești Și-un colț de cer întreg cuprinzi, Nuc falnic, strajă din povești, Dasupra casei părintești Aceleași crăngi întinzi...

De veacuri fruntea nu ți-o temi, Ții piept cînd vin furtuni năval — O, de-ai putea să mai rechemi La poala ta și-acele vremi De trai patriarhal !

Acel șirag de mîndre veri De cari mi-aduc aminte-abea, Asemeni unor dragi păreri Ce-au legănat în mîngăieri Copilăria mea...

O, de-ai putea să mai aduni Alaiul de copii vioi Ce-n horă se-nvîrteau nebuni Și toamna făureau cununi Din veștedele-ți foi !

Dar unde-s brudnicii copii Și unde-s rîsetele lor ?... Potecile-au rămas pustii Și-i năpădit de bălării Pustiul din pridvor...

De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut La sfaturi cu părinții mei, Și frunza ce-o călcară ei Țărînă s-a făcut !

Străjer măreț, mai ți-amintești ?... Tu singur, încă neînfrînt, De-amar de ani adăpostești Ruina casei părintești Pe care azi o cînt !