Poezie

Odă bachică

Poate ai vreun dor să-ți vindeci, Ori te paște vreun blestem? Dragul meu prieten, vin', deci, Toarnă în pahare vin, deci, Și să bem!

Că beția-i rost de glume, E uitare de necaz... Crezi că Dumnezeu anume Când creă această lume Era treaz?

În beția lui divină Lumea el când o născu, "Fiat lux!" cu gura plină Zise, și pe loc lumină Se făcu...

Și de-aceea are vinul Darul de la Dumnezeu Să coboare-n ochi seninul Și s-adoarmă-n inimi chinul Cel mai greu!

Știe-apoi și din Scriptură Cel din urmă bun creștin Să se ia de Paști, în gură, Sfânta cuminecătură Tot cu vin!

Și-orice-ar zice fariseii, N-a schimbat c-un gest divin Însuși regele Iudeii, Christ, la Canna Galileii Apa-n vin?!

Chiar poetul când se-mbată Nu-i mai inspirat la scris? În lumină-adevărată Toate-atunci lui i s-arată, Ca un vis...

Până când, deci, urcă-n vie Vreji de viță pe haraci, Sus paharele, frăție!... Și pe urmă... pot să vie Mii de draci!