Poezie

Pasteluri

E secetă, și de căldură Pe cîmp porumbul se usucă, Mor vitele în bătătură, Și norii vin... ca să se ducă...

Prin sat aleargă paparude, Țăranca apă le azvîrle : Își scutur pletele lor ude Și-s goale ca niște șopîrle...

Țăranii-n cîrciumă s-adună ; Pe cîmp abia se mișc-o turmă, Tînguitor talanga sună — Ciobanul a rămas în urmă,

Cu cotul rezemat în bîtă, El cată dus în depărtare. Dar seceta posomorîtă Se-ntinde fără de hotare...

Prin sat aleargă paparude Și se-nvîrtesc în danț vioaie : Își scutur' pletele lor ude, Cîntînd descîntece de ploaie.

Un uliu sus, deasupra noastră, Din aripi bate ostenit, Pierdut în liniștea albastră A cerului nemărginit.

Nori albi din zare se ridică — Par minunate jucării ; Se-nșiră, se desprind, se strică În praf de raze aurii...

Tresari din somn... Ce harmalaie ! Țigani cu șatra — ce mai vrei ? În car, sub rogojina spartă, Fumează, cîntă, rîd femei...

O droaie de copii în zdrențe Fac roată și se bat, și sar... Dulăi bătrîni, cu limba scoasă, Merg serioși pe lîngă car...

Se depărtează caravana... De praf, abia o mai zăresc... Cîmpia ațipește iarăși, Doar greierii mai țîrîiesc...

Printre mii de șatre albe Vezi fanare în amurg, Și prin pulberea de aur Oamenii pe uliți curg.

Uruie trăsuri și care. Tobe, trîmbițe răsună ; Un balon scăpat se-nalță, Dus de vînt, jucînd în lună...

Vine-un călăreț în goană, Sar lătrînd în drum dulăii, Rîd suratele gătite, Mînă-n mînă cu flăcăii ;

Și mi-e drag să merg cu dînșii, Să-i privesc și să-i ascult : Lume veselă ca astăzi N-am mai pomenit de mult !

La ovrei, în colț, e cîntec : Joacă un băiat c-o fată, Țupăind, bătînd din palme, Căci a lor e lumea toată !...

Coboară seara pe cîmpie... Pe drum pustiu, un car cu boi Se leagănă încet, departe... Cresc nori de pulbere-napoi.

În car, îngînă cărăușul Un cîntec vechi și trist nespus, Ca o poveste-ntunecată A veacurilor ce-au apus...

Și, cum se pierde-n umbra serii, Mă-ntreb pe gînduri adîncit : „Va răsări cîndva și steaua Acestui neam nenorocit ?...”

Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. Înapoi se uită dus Peste mîndrele hotare...

Dus el cată spre Ardeal, Unde-o turlă-n fund străluce ; Murgul urcă greu la deal, Pe voinic de-abia-l mai duce...

Neguri de brădet se-ntind... Turla-n văi de mult e ștearsă. Dar voinicul pribegind Tot mai ține fața-ntoarsă...

Pe cîmpie nici un zgomot. Din oraș abia străbate Ca un murmur lin de-albine Larma vieții zbuciumate.

Jos, la tabără, s-aude Glas întîrziat de goarnă. Cîțiva călărași cu schimbul De la sate se întoarnă.

Plini de praf, rupți de-oboseală, Legănați pe cai agale, Trec pe drum ca niște umbre Și doinesc încet de jale...

Nici un zvon apoi. Pustiul Peste dealuri se întinde. Cîte-o stea clătinătoare Candela-n văzduh și-aprinde...