Poezie · 1895
Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă...
Păduri și cîmpuri se-nvesmîntă
Cu flori, — s-a desprimăvărat...
Voioasă ciocîrlia cîntă
Sus, în văzduhul fermecat.
Tresare inima-mi pustie
Din toropeala-i de mormînt,
Și tu mă faci, o ! ciocîrlie,
Să plîng încet, și trist să cînt...
Ea-mi strigă gingaș din tărie:
— ce tot îngîni acolo-ncet?
— un cîntec, dragă ciocîrlie,
Și-s ani de cînd îl tot repet !
Îl cînt pe cîmpuri vara-ntreagă,
De mult durerea mi-l urzi,
Și chiar, o ! ciocîrlie dragă,
Bunica ta mi-l auzi !...