Poezie
Trei feciori
Și a zis bătrînul tată
Fiului celui mai mare,
Care-și înșălase calul
Și sta gata de plecare:
— Scoate șeaua, lasă murgul,
Nu pleca acum, copile…
Pe bătrînul tău părinte
Vrei tu să-l omori cu zile?
Însă fiul îi răspunse:
— Tată, vreau să plec în lume,
În războaie sîngeroase
Să-mi cîștig un mare nume!
Și sărind pe murgul sprinten,
Cu picioarele în scări,
A plecat peste hotare
Și-a pierit în negre zări.
S-a întors acasă murgul,
Singur stă în fața porții;
Nechezînd prelung, aduce
Vestea-ngrozitoare-a morții.
Unde și-a lăsat stăpînul?
Grea urgie l-a ajuns:
A căzut în bătălie
De o lancie străpuns.
Și a zis bătrînul tată
Celuilalt mai mic fecior,
Care-și înșălase calul
Și-aștepta nerăbdător:
— Scoate șeaua, lasă murgul,
Nu pleca acum, copile…
Pe bătrînul tău părinte
Vrei tu să-l omori cu zile?
Dar feciorul îi răspunse:
— Tată, trebuie să plec,
Vreau să strîng comori și-n urmă
Fără grije să petrec.
Și sărind pe murgul sprinten,
Cu picioarele în scări,
A plecat peste hotare,
Dispărînd în negre zări.
S-a întors acasă murgul,
Singur stă în fața porții;
Nechezînd prelung, aduce
Vestea-ngrozitoare-a morții.
Unde și-a lăsat stăpînul?
L-a ajuns o grea urgie:
Cu tîlhari pe drumul mare
El a prins tovărășie.
Într-o noapte, cu tîlharii
Sta în inima pădurii
Și-mpărțea comori furate…
L-au înconjurat pandurii,
Prins, l-au pus să putrezească
într-o umedă-nchisoare,
Și apoi, ca să-l usuce,
Sus, într-o spînzurătoare.
Către fiul cel din urmă
Bietul tată se îndreaptă:
— Du-te-acum, și tu, în lume,
Ea te cheamă, te așteaptă.
Du-te de-ți cîștigă nume
Și comori… o, pleacă iute…
Pe bătrînul tău părinte
Lasă-l morții singur… du-te!
Dar feciorul îi răspunse:
— Tată, eu rămîn cu tine,
Glorie, comori de-a pururi
Nu m-ademenesc pe mine.
Nici gîndirea mea nu zboară
Dincolo de sat, departe.
Tată, eu rămîn cu tine,
Numai moartea ne desparte.
Și-a ținut făgăduința,
Și-a rămas acasă-n sat,
Fără glorie și-avere
A trăit îndestulat…
Doarme-n cimitir alături
Cu iubitul său părinte,
Și cea mai frumoasă floare
Le-nflorește pe morminte.