Poezie

Trei sonete

Ștefan Octavian Iosif · după Heinrich Heine · 1 min

I

(Traumbilder)
În vis, părea la nuntă că mă-nvită; Și se făcea că eu plecam de-acasă În frac de gală, vestă de mătase; În fața mea sta dulcea mea iubită.
M-am închinat și-am zis: "Sunteți mireasă? Eh, vă doresc viață fericită!" Dar vorba mea era așa silită, Pe cât de rece și politicoasă.
Atunci iubita izbucni în plâns, Și-n lacrimile ce-i curgeau întruna, Încântătorul chip al ei s-a stins.
O, dulcii ochi, evlavioase stele, De mă mințesc aievea-ntotdeauna, Măcar în vis mă-ncred cu drag în ele.

II

(Mamei sale B. Heine, născută von Gelden)
Sunt învățat să port sus a mea frunte, Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte.
Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață.
Spiritul tău poate mă umilește, Spirit înalt, ce nu cunoaște frică Și fulgerul spre ceruri se ridică.
O amintire mă neliniștește, Purtarea mea cea rea posomorât-a Inima care m-a iubit atâta?

III

Ca un nebun te-am părăsit odată, În lumea largă dorul mă gonise Să cat iubirea-ntrevăzută-n vise, Ca s-o cuprind în inima mea toată.
Și am cerșit pomana ne-nsemnată Rătăcitor, cu brațele deschise, Și am bătut la porțile închise, Dar numai ură-mi dară ca răsplată.
Ci eu doream iubirea,-n veci iubirea, Și asta n-am găsit-o nicăirea. Bolnav și trist m-am reîntors acasă.
Tu mi-ai ieșit atunci în prag duioasă, Și, ah, în ochii tăi sta zugrăvită Iubirea sfântă, dulce, mult dorită.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere