Poezie

Semi Orient

Ștefan Petică · 1 min
Se mișcă apa-ncetișor, Și pînzele s-au ridicat în vînt ușoare fluturînd: E totul gata de plecat.
În ochii bieților pribegi, Veniți din mîndre depărtări, Sclipește vag melancolia Și nostalgia altor țări.
Hrănit de-albastrul nesfîrșit Din luminatul firmament, Nedeslușit îmi fluturează În minte-un vis de Orient.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere