Poezie

Caravană

Deșertul țărilor pustii Se-ntinde neted ca o mare Sub razele trandafirii Ale-asfințitului de soare

Și vin din răsărit la pas Drumeții, lung și trist șirag, Și abătuți își fac popas Să-ngroape-un mort, pe cel mai drag -

Tovarăș scump... ; nici criptă nu-i Nici groapă nu-i făcut' anume: Aștern nisip de-asupra lui, Aștern pustiu pe-o-ntreagă lume.

Și ei, tovarăși de nevoi, Târziu pe-aici au mai rămas: Că vor la-ntoarcerea-napoi Să-și afle locul de popas.

Si-i hotărît că nu mai vin — Și văd că semnele-s la fel — Dar li-i să știe că mai țin O amintire de la el...

De-abea pornesc într-un tîrziu: Tot mai departe-ajung în zare — Și-i pierzi în fum trandafiriu, În asfințitul roș de soare.