La țară
Se razămă pe dealuri un cer de flacări, sara; — Și-n sat la geamuri roșii amurgu-și bate para De crezi că arde focul; la pomi, prin crengi, te-nșală Și cuiburi de jăratec și fire de beteală...
Din țarină sătenii vin osteniți acasă;
Ard focuri prin fînețe că-s mulți rămași la coasă; Auzi ici-colo doine și dulce să-nfioară
Nelămuritul freamăt al liniștei de sară.
Se zugrăvesc în negru pe cerul luminat Și plopii nalți și turnul bisericei din sat, Vezi cumpăna fîntînei și streșinele joase Și berzele stînd drepte într-un picior pe case.
Prin vișini stol de vrăbii își cîntă sara bună; Oprită-i roata morii și toaca nu mai sună — Si de pe dealuri gîște sburînd pripit se lasă Gălăgios devale si cad greoiu pe-acasă.
În fiecare curte se-nalță nori de fum Și-n jurul mesei roată sătenii șed acum De-și spun nacazuri multe și rare bucurii - Și cad apoi pe gînduri cu ochii la copii.
Dar umbra sărei crește, se-ntunecă mai tarei— Si pomi și streșini, toate, par cufundate-n mare Că nopțile pe toate le-neacă la un loc; Rămîne doar în zare o geană ca de foc...
Jăratecul la vetre s-a stins pe nesimțite Și-auzi mișcare numai în staulul de vite. Pe prispă dorm sătenii și rar pe la-nserat Clipesc la geamuri roșii opaițele în sat.
De-asupra tuturora-i o liniște adîncă
Si doar pe la portițe în taină mai vezi încă Flăcăi si cu fecioare tiptil-tiptil s-adună De-și prind în vorbe dorul, își spun de cîte-n lună.