În țintirm

Rînd pe rînd și'ncet în tristul țintirim bătrîn și sfînt Lăcrămează liliacul clătinat de-al noptei vînt; Peste pietre de morminte așternute-s flori uscate Coperind atîtea viețe drăgălașe și uitate;

Ici și colo liniștite roș ard candelele sfinte Rumenind în taina nopții cripta tristelor morminte; Iară luna printre nouri plutitoare și senină

Împînzește peste toate argintiea ei lumină —

Și'n bogata-i frumuseță înșirînd vederei noastre Un popor întreg ce zace adormit sub flori albastre.

Voiu muri și eu... în tristul țintirim bătrîn și sfînt Lăcrăma-va liliacul legănat de-al nopții vînt; Peste lespedea greoaie ce de-asupră-mi o să șadă De pe creangă floarea moartă răvășită o să cadă — Și la căpătăiul groapei arde-or candelele sfinte Rumenind pănă departe cripta tristelor morminte; Iară luna o s'arăte din senin vederei voastre Un popor întreg de gînduri adormit sub flori albastre.