Vara

Frumoasă este vara! E cerul cu lumină Și pomii cu verdeață; Natura este plină; Roșatică e seara, Gălbuie dimineața.

Cîmpii prea colorate Exal miros din flori, Și viersuri variate În cerul fără nori, Ca dintr-o harpă mare S-aud în depărtare Și-n inimi dau fiori.

Îmi place astă dată, April cînd înflorește Și pomii și cîmpia, Pădurea cea uscată Să văz cum înverzește, Cum naște bucuria.

Să văz cum se destinde Azurul cel ceresc; Să văz cum se aprinde Cu focul pămîntesc, Cu munca și cu sporul, Speranța și amorul În toți cîți viețuiesc.

Îmi plac și gîndăceii Cu-aripe mititele, Cu felurimi de fețe, Îmi plac și flutureii De smalț pe floricele, Cînd zbor cu aripi crețe.

Îmi place rîndurica La cuib s-o văz zidind, Îmi place păsărică S-o văz pe pui hrănind, Îmi plac și brotăceii, – Se-mbuc și porumbeii Iubind și gungunind.

Îmi place-atunci grădina Și florile-ngrijite; – Să văz crescînd zambila; Să văz roind stupina Pe coaste însmăltite; Să văz rîzînd copila;

Să văz șezînd la soare Copilul mic și blînd; Să văz că nu mai moare Un orfelin flămînd. Să văz îndestularea; Să văz îmbielșugarea Pe cer și pe pămînt.

Atunci cel ce iubește, Sau a iubit vreodată, S-absoarbe în tăcere, De vise se răpește, De vise ce-i arată Trecuta lui plăcere

În unda care fuge, În crîngul cel întins, În mielul care suge, În focul cel aprins, În umbra ce se-mparte, În dealul cel departe, În danțul ce s-a prins.

Atunci, el parcă vede Ieșind din crini, lalele, O nimfă ce visează; Atunci, pare c-ar crede Că vede-n viorele Cătări ce-l ațintează.

Zefirii cînd prin frunze Adie-n brebenei, El simte p-a lui buze Trecînd suflarea ei. O simte-ntr-o cîntare De cuc, privighetoare, O simte-n fluturei.

Se-nsoar-atuncea firea; Sărbează universul Ateii și păgînii! Fetițe-nvăț iubirea, Poetul află viersul, Întineresc bătrînii. În om e fantazia, Amoru-n trandafir; În ochi e bucuria, Plăcerea în zefir; Plăcerea în gîndire, Plăcerea în unire; Natura e-n delir.

O! mult îmi place vara Cu verzi păduri stufoase, Cu pomii plini de roade, Cu grînele, secara În holde mari, frumoase, Cu spicul care cade!

Cu noaptea înstelată, Cu cerul cel senin, Cu luna cea curată, Cu aerul cel lin, Cu pasări cîntătoare, Cu fluturi peste floare, Cu stupi cu fagul plin.

O! vara, călătorul, Să umble-i este lesne Și-n munte și-n cîmpie; Căci rece e izvorul, Căci rar se află-n bezne, Căci tot e veselie;

Căci roua scînteiază Cînd ziua s-a ivi; Căci raza-l luminează, Și cînd o osteni, O umbră se destinde, În brațe-i îl coprinde, În somn a-l odini!

Atunci, mulțimi de glasuri, De pasări certătoare Îl fur încet pe vise; Atunci el simte păsuri De nimfe jucătoare Cu sînuri tot deschise.

O! Vara, orfelinul Părinții și-a aflat! O! Vara piere chinul; Săracul e bogat; Viața e frumoasă; Natura e pompoasă; Coliba e palat!