Petru Rareș

Rareș l-ai săi zice: — „Marele sultan A jurat să nu-mi dea tronul moldovan Până nu va trece de trei ori călare Peste mine... Spuneți, asta cum vă pare?" Un bătrân îi zice: — „N-a jurat deloc; Va să te-umilească cu acest mijloc".

— „Să mă umilească? Asta nu mă-amână... Mâine-oi fi în țară și cu arma-n mână!" — „Mâine-i fi în țară, cel bătrân i-a spus; Însă nu sub arme, ci ca domn supus. La străini domnia cela ce o cere Dă dovezi că n-are viață și putere. Tu ai fost odată domn neatârnat, Căci ai fost de fiară pus și apărat. Azi te pune turcul; azi nu mai domnești. Dintre toți românii singur tu rob ești. Nu poți să fii altfel fără de trădare; Și ea nu e arma sufletului mare. De-i primi domnia c-umilința ta, Iară c-umilință tu o vei lăsa. Mulți au zis ca tine pân' la tron să vie; Ș-apoi toți căzură sub a lui robie; Tronul are lanțu-i ce-i mai greu de spart Decât cel ce domnii la supuși împart. Unul e de aur, celalt de-acioaie; Unu-abate trupul, celalt gândul moaie. Rareș, dacă astfel domnu-i umilit, Ce va fi poporul? Oare ai gândit? Ori mai jos ca tine el o să coboare, Ori tu vei ajunge l-ale lui picioare. Nu primi domnia și rămâi supus, Dar cu suflet mândru și cu fruntea sus."

Rareș nu ascultă. Merge domn în țară, Și domnia-i scurtă, viața-i e amară.