Poezie · 1869

Când privești oglinda mărei

Mihai Eminescu · 1 min
Când privești oglinda mărei, Vezi în ea Țărmuri verzi și cerul sărei, Nor și stea. Unda-n plesnetul ei geme Și Eol Sună-n papura ce freme Barcarol.
Un minut dacă te-i pierde, Tu, măcar, Sub noianul mării verde Și amar, Colo-n umeda-i pustie, Ca-n sicriu, Te-ai simți pe vecinicie Mort de viu.
Vezi pe buza mea pălită Un surâs, Vezi pe fruntea-mi liniștită Dulce vis, Și al luncei vânt de vară Călduros Cântă-n lira mea amară Lănguros.
De-ai pătrunde c-o privire Al meu sân, Să vezi marea-i de mâhnire Și venin, Ai cunoaște-atuncea bine Traiul meu: Suflet mort, zâmbiri senine Iată eu.

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere