Biserica ruinată — George Coșbuc

Biserica stă tristă pe golul mal al mării O noapte-a fost, cumplită, iar valul revărsat Cu vuiet îngropat-a sub el întregul sat. Și bârne și cadavre și semne-ale pierzării Rămaseră-n amestec prin mucedul nămol Când apa se retrase lăsând iar câmpul gol.

Când trec corăbierii în dreptul ei, pe mare, Fac cruce, și cu vâsla bat apa mai grăbit. Se joacă vântul jalnic cu clopotul dogit, Prin spartele ferestre cântând cu disperare. Amurgul vine roșu, vin galbenele zori, Și noaptea peste lună trec turmele de nori, Ea stă, tăcutul martur, pe veșteda colină Umplând singurătatea de spaimă și fiori...