Poezie

Cuscrii

Bătaia cea rară-n ceasornic Acum a-ncetat. Hatmanul se uită mirat La marele vornic — —„E vânt și pe ape-a-nnoptat!”

Dar ce-au fost aceste cuvinte, Și-așa din senin? Bând focul spumosului vin, Vorbeau de logodnă 'nainte, Dorindu-și norocul din plin.

Și-acum ei deodată tăcura Cu ochii-n pământ. Vorbi parcă glas din mormânt— Ce vorbe-avu vornicu-n gură, Cu noapte, cu ape, cu vânt?

Nici unul nu-ncearcă să rupă Tăcerea. Le mor Mărgelele vinului lor În plina și-uitată-le cupă. Și-un gând li-e pe inimi zăvor.

E noapte,și vântul e rece Și norii-s a ploi. Mai steter-o vreme,și-apoi Hatmanul se scoală să plece — Așa-s de-obosiți amândoi!

Dar vornicul n-are-alinare: — „Să-ncalece zece-n curând!” Cu zece, el însuși calare, Dă pinteni și-aleargă tăcând.

Copitele sună prin noapte, Și-i vânt și e nor. — „Mai iute, voinici, că eu mor!” Mirați ei se-ntreabă cu șoapte De fapta stăpânului lor.

Nu-i umblet, e goană nebună, Sălbatec un hop, Cum fug cei ajunși de potop — Deodată un tropot răsună Din stânga, de cai în galop.

Răspântia căii le-aduce Un stol cunoscut: Hatmanul! E parcă făcut! Prin noapte el unde se duce, De-ai săi slujitori petrecut?

S-opriră din goană pe-o clipă Bătrânii boieri — Dar nu!Au fost numai păreri. Tăcuți ei s-alătură-n pripă, Dând goanei sporite puteri.

Ei n-aveau nimic ce să-și spuie Și nu s-au mirat. Acum ei vedeau răsfirat Ce-amar li-e ursit să-i răpuie: E vânt și pe ape-a-nnoptat!

Mai iute, mai iute! Prin ape De-a dreptul de tot. Luați-mi și Dunărea-not Și cine-i cu zile, să scape! Și-aleargă voinicii cât pot.

Când soarele-un drum dimineții Prin nori i-a făcut, El numai pe doi i-a văzut, Pe doi, că pe cale drumeții Pe rând de-oboseal-au căzut.

Mirat el vedea de pe-un munte Ca dou-arătări Alături boierii-călări, Și-a bărbilor Dunări cărunte Săltându-le vântu-n suflări.

Departe-i petrece pe cale, Îi vede c-abat La dreapta spre marele sat Și-n satul acela din vale La casa cea mare-au intrat.

La vornic e plânset în casă Și-i fum de făclii Alături, sărmanii copii Dorm fără de suflet, pe-o masă, Frumoși și cuminte ca vii.

Pescarii pe apă-i văzură Pe-amurgul fatal, Și-ntoarsă pe-o dungă de-un val Zbătându-se luntrea,căzură Și-acolo pieriră la mal.

Tu-ți plânge-acum, vornice, fata! Hatmane, pe-al tău, Bocește-ți frumosul flăcău, Dați chiote! Totul e gata, Și-n umbră pândește ceas rău!