Poezie

In opressores

Fericit va fi cine va lua copiii lor din fașă și va zdrobi capul lor de pietrele drumului (Psalm 123)

Tu te plângi că milă nu-i? Mai aștepți tu mila lui? Haina el ți-o ia din cui, Pânea de pe masă. Casa ta, și ei stăpâni! Prindeți ce vă cade-n mâni, Și-i loviți la mir, români, Că-i la voi acasă.

Numai temniți ne-au zidit, Numai lanțuri au gătit, Numai cuie-au făurit, Cruci de schingiuire: Dar, pe moși și pe nepoți, Și pe iad, pe dracii toți, Nu mai vrem să fim iloți, Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns, Ne-au bătut, și ne-am ascuns; Ne-au scuipat, și n-am răspuns - Am crezut în soarte. Noi murim de mii de ori: Și e laș așa să mori! Sus, români! Suntem datori Numai cu o moarte

Prigoniți de soarte noi? Slabi și de virtute goi? Lași copii din tați eroi? E mințit cuvântul! Azi ne prigonesc acei Cari ne cred tăcând la ei Că privim tăcând la ei Cum ne-nchid mormântul.

Stați cu mâna-n săn, flăcăi? N-auziți plângând prin văi? Ceru-i roșu de văpăi Și se umflă vadul: Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor! Dacă și el e de-ai lor, Nu-l mai vrem ocrotitor: Ne-nfrățim cu iadul.