Poezie

Popasul țiganilor

(după Geibel)

În noapte, sub poale de codru-nverzit, E freamăt de glasuri, un tainic șoptit ; Ard galbene flăcări și-n zare de foc Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.

Țiganii, drumeți cei vecinici ei sânt! Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt; La Nilul cel galben departe născuți, Ei arși sunt de soare, de vânturi bătuți

Aproape de flăcări, pe pajiște stau Bărbații sălbatici și chiote dau, Femeile-aleargă mâncare făcând Și umplu paharul și-l poartă pe rând.

Ei cântece cântä și basmuri își spun Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun Bătrâna țigancă, acolo sub brazi, , Descântece-nvață pe negri nomazi

Și oacheșe fete se-nșirä la joc În cerul cel magic al zärii de foc, Răsună ghitara fierbinte și-ntins Și jocul se-ncinge sălbatic și-aprins.

În urmă se culcă, odihnă cătând ; Le freamătă brazii s-adoarmă curând. În vis, exilații pământului lor Văd Sudul, o țară, și ei un popor.

Dar zorile roșii se varsă pe cer, Frumoasele visuri fantastice pier. Greu scârțâie carul, ei pleacă la pas — Dar unde ? O viață de drum și popas!