Rada

Are Dochia mult cât are, Nu e mult o fată mare? Că-ntre domni, dar orișiunde, Dacă-ți știe ea răspunde Grai ales și lin ca apa, Apoi las că Rada știe Și-n ce fel să poarte sapa. A fost și ea-n școli o toamnă,

Dar găsești ca ea vro doamnă? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară S-o vezi numai și să tremuri! Și de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau mâinile copilei Fără lucru, tot să prindă, Casa lor toată-i oglindă. La izvor vezi pe Rodica Până-n zori, când pe sub streșini Încă doarme rândunica.

Pe izlaz nu-i multă hrana, Dar vezi albă ce-i Joiana! Și-n amurg copila-n tindă Foc în vatră vrea s-aprindă, Dar mu-mu, Joiana muge Radă, fă, s-alergi degrabă, Că-n șopron vițelul suge.

Doar e tare! Haid mai iute! Și din drum, ca să-i ajute, Vin flăcăii totdeauna.

Nu-l înjugi așa cu buna Pe vițel, și Rada-i slabă, Știu flăcăii! Și-și fac seara Pe-aici vecinic ceva treabă.

Vaca-i tot ce-au ei, ea biata! Toarce-n sat cu ziua fata, Dar e veselă din fire; De noroc și-ndestulire Inima-i în veci e plină: Când e fericită, spune-mi, Mai mult ce-are o regină?

Rada-i nălucire vie, Când aleargă pe câmpie Și-i bat vânturi în cosiță, Ori când seara stă-n portiță, Și-o întrebi: Ce-aștepți, iubită? Și pe dup-un stâlp s-ascunde, Galbenă și zăpăcită.

Dar la holdă! Arde soare, Fetele secerătoare Râd și cântă, snopi fag grâul, Murmură-ntre sălcii râul: Fug la râu vro patru fete, E și Rada? Fug flăcăii Și ei, toți, și nu le-e sete.

Și-n genunchi atunci pe țărmuri Ea din pumni cât două sfărmuri Bea, iar Nicu: Dă-mi și mie!

Taci! și bea din pălărie! Cere el, cer mulți să-i deie: Rada râde, le dă apă, Toți din pumnii ei să beie.

Zece stropi nu pot să-ncapă: Prea e mic păhar de apă! Și-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă Mâneca de la cămașă.

Și cum știe ea s-aleagă Ce-i frumos! Atât de dragă O dă portul îmbrăcându-l! Când o vezi, te-mbată gândul Că, iubind-o trei dumineci, S-ar mira de tine-altarul Ce păcat ai să cumineci!

Iat-o veselă și-aprinsă; Joacă hora! Cum e-ncinsă, Cum își poartă-a ei făptură, Toată-i ca-n zugrăvitură Mamele, privind-o-n horă, Să cotesc: Olio, tu leică, Ce mai drac frumos de noră!

De-o-ntâlnesc în drum bătrânii, Ei fac pod cu palma mâinii Peste ochii slabi, s-o vadă: Draga moșului, tu Radă! Și uimiți de fata Dochii O dezmiardă și, când pleacă, Umezi au de lacrămi ochii.

Dar de-i Rada cât de blândă, Ea de mic-a fost osândă Pentru sat. Și nu-i mirare, Ei flăcăi, ea fată mare: Pentru-un râs al ei se ceartă, Și din joc se prind feciorii La trânteli, cât Doamne iartă!

Da! Și Rada-i mare hoață, Poate satul tot să-l scoață Din sărit, ea știe bine! Dar se teme de-oarecine. Mă-sa e? Ferească Domnul! Alt temut: ca să nu-și piardă Pe acel ce-i pierde somnul.

Unde mergi? Mă duc la moară! Viu și eu! Și din uscioară Vladu iese-n cap de stradă. Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă! Dar fugind i se desprinde Șorțul alb din brâu, iar Vladu Nu-i dă șorțul, ci i-l vinde.

Ieri mi te-am făcut scăpată; Azi nu-mi scapi nesărutată! Cum nu scapi din mână fumul Nu-mi ești drag, de ce-mi ții drumul? Ea nu-și crede-a ei cuvinte; De le-ar crede Vladu însă, Rada și-ar ieși din minte.

Și cum vrea și nu vrea fata, Dragul ia, dragul dă plata. Un sărut păcat să fie? Numai popa să nu-l știe, Că te sperie cu iadul M-ar putea speria pe mine Popii toți, de-aș fi eu Vladul!