Poezie · 1891

Trei, Doamne, și toți trei

Avea și dânsul trei feciori, Și i-au plecat toți trei deodată La tabără, sărmanul tată! Ce griji pe dânsul, ce fiori, Când se gândea că-i greu războiul, N-ai timp să simți că mori.

Și luni trecut-au după luni Și-a fost de veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină; Și mândrii codrului păuni, Românii-au isprăvit războiul, Că s-au bătut nebuni.

Scria-n gazetă că s-a dat Poruncă să se-ntoarcă-n țară Toți cei plecați de astă-vară Și rând pe rând veneau în sat Și ieri și astăzi câte unul Din cei care-au plecat.

Și-ai lui întârziau! Plângând De drag că are să-i revadă, Sta ziua-n prag, ieșea pe stradă Cu ochii zarea măsurând, Și nu veneau! Și dintr-o vreme Gemea, bătut d-un gând.

Nădejdea caldă-n el slăbea, Pe cât creștea de rece gândul. El a-ntrebat pe toți d-a rândul, Dar nimeni știre nu-i știa. El pleacă-n urmă la cazarmă Să afle ce dorea.

Căprarul vechi îi iese-n prag. Ce-mi face Radu? el întreabă, De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. E mort! El a căzut la Plevna În cel dintâi șirag!

O, bietul om! De mult simțea Că Radu-i dus de pe-astă lume, Dar astăzi, când știa anume, El sta năuc și nu credea. Să-i moară Radu! Acest lucru El nu-l înțelegea.

Blăstem pe tine, braț dușman! Dar George-al nostru cum o duce? Sub glie, taică, și sub cruce, Lovit în piept d-un iatagan! Dar bietul Mircea? Mort și Mircea Prin văi pe la Smârdan.

El n-a mai zis nici un cuvânt; Cu fruntea-n piept, ca o statuie, Ca un Cristos bătut în cuie, Ținea privirile-n pământ, Părea că vede dinainte-i Trei morți într-un mormânt.

Cu pasul slab, cu ochii beți El a plecat, gemând p-afară, Și-mpleticindu-se pe scară, Chema pe nume pe băieți, Și se proptea de slab, sărmanul, Cu mâna de păreți.

Nu se simțea de-i mort ori treaz, N-avea puteri să se simțească; El trebuia să s-odihnească Pe-o piatră-n drum sub un zăplaz S-a pus, înmormântând în palme-i Slăbitul său obraz.

Și-a stat așa, pierdut și dus. Era-n amiazi și-n miez de vară Și soarele-a scăzut spre seară, Și-n urmă soarele-a apus, Iar bietul om sta tot acolo Ca mort, precum s-a pus.

Treceau bărbați, treceau femei, Și uruiau trăsuri pe stradă, Soldați treceau făcând paradă, Și-atunci, deștept, privi la ei Și-și duse pumnii strâns pe tâmple: Trei, Doamne, și toți trei!