Poezie · 1901

Eroii lui Schakespeare

George Ranetti · 1 min
Othello
Mai ieri dădusem o pasență, Să văd Anico dacă vii; Dar momental îngălbenii, — Eram ca omu după boală: Un fante-al naibi! — de spatii Se ridica cu tine-n poală! ...Nu-i ăla-l tău de itidență?
Am scos briceagu — apelpisit, Vanghelii nafure și cruci!... A ha! Te-ntinzi cu dalcauci? A la boner, o să-l omor! Și când pamblicele-o să-i duci Și o să bocești p-al tău odor, Atuncea, doar, ne facem fit!
Ofelia
De când Tănase m-a trădat Mă duc mereu în chimintir Și-n coc înfig un trandafir Cam șifonat.
Ca ăia de la balamuc Răcnesc și râd fără pricină, — Mi-a frig și geaba iau chilină... Că mă usuc!
Desdemona
Romanțu Lini-i scurt dar trist Și-ncepe așa: El, conțopist; Ea, demoazelă din Central, — Și s-a-ntâlnitără la bal... Nu vă mai spun, e de prisos, C-apoi, printr-un „voiaj de nos“ Comedia s-a isprăvit: Ea s-a-ngrășat. El a slăbit!
Dar fericirea lor durează. Vai, numai pân' la Bobotează! De-atunci, menaju Lini a fost Mai trist de cât o zi de post; Nici giugiuleli și... tranca-fleanca, Nici rochi de moar la Beșlegeanca; Ai încheiat — era fatal! — Idila lor.. la Tribunal!
Și când martira fu-ntrebată De vrea să fie divorțată, Răspunse demn: „Mai bine moartă, „De cât s-ajung așa consoartă! „Căci nu știți ce i-a abătut: „M-a beștelit și m-a bătut, „Cică-l tratam cu adulter! ...Auzi! Eu!!! Fată de frizer!!!

Setări de citire

Așa va arăta textul pe care îl citești.

Mărime text
Contrast
Aspect
Literă
Spațiere