Poezie
PARTEA II - DOM PALADU ÎN ITALIA
George Ranetti · 7 min
Dom Paladu în Italia
Finanțul a să vadă țara
Frumoas-a divului Traian,
Unde-a ținut discursuri Smara.
Și-a admirat-o moș Cârțan,
S-a săturat de Karlisbadu,
Ca cică-i prea scump la oțel;
Iar la birt idem; dom Paladu
Dădea doi bani p-un mititel!
La Nenpole sunt macaroane
Ce cresc în pomi, și cu un ban
Poți să mănânci două castroane
Gătita-n unt și parmezan.
Mai sunt în patria lui Dante
Și alt-fel de minunății;
Sunt dame bune și șarmante, —
Vulcani aprinși de patimi vii.
Mai sunt gondole care zboară
Ușor ca niște rândunici
Pe unda ce se înfioară
Și sub lopeți face plici-plici.
În dulci cântări de mandolină
Și-n spuma vechiului Falern,
Pe Tibru ce duios suspină,
Uita-va chinul său etern.
Uita-va tot, tot... bugetul
Pe care-l lasă-n deficit
Taxa pe zahăr, diabetul,
Piciorul cel bătătorit.
Și ascultând murmurul apii,
Și va visa că-i talian
Și succesor da drept al Papii
La scaunul din Vatican.
Finanțule vede-te-aș papă
(că Papă lapte deja ești)
Și să vezi cum de ciudă crapă
Toți cuscrii tăi din Tirchilești!
Cyrane.
Prima scrisoare trimisă de dom’ Paladu amicului său Tarascon
Italia este o țară
C-un cer turbat havaiu,
Și-i cald dă poți să dormi afară,
Iar iarn-asuzi în pardesiu.
Mai mare peste ea-i un rege,
Iar talienii nu sunt toți
Doar d-ăi de care vând bricege,
Pe cum-mneata poate socoți. —
Mai au la Roma și un papă.
Ras la mustăți parcă-i actor,
Au ș-un oraș numa pe apă.
Dă mergi pe uliță-n vapor.
Pen-că viața-i efteioară
Și pen-că-i extra de frumos.
D-aia ciocoii cînd să-nsoară
Vin tot p-aci-n voiaj dă nos.
Am fost ieri prin niște saloane
Cu poze d-unu Rafael,
Un fel de zugrav de icoane,
Avem noi mai prima ca el!
Nu sunt tocm-așa rele,
Da-s vechituri, nu-s cadre noi,
S-a cam pus prafu pe văpsele,
Și ramele nu prea sunt soi.
Plecai — pen-că mă plictisise —
La molamentul lui Traian,
Pe piedestal să iscălise
Smara și cu alde Cârțan.
Toți talienii, cum să face,
Sunt negri — boabă dă piper! —
D-aia lu Fleva poate-i place
Să stea la Roma menester,
Dă și sunt d-ai gintei latine,
Dar după mutră și fason
Să juri că le curge prin vine
Doar sânge d-al lu Faraon.
Sunt bonvivanți și buni de gură
Și cântă — ți-e mai mare drag!—
Da când îi calci pe bătătură
Au și pus mâna pe briceag.
Ce să-ți mai spui? Îmi place acilea,
Ba chiar să publici, ș-oi plăti,
În adevăru lu dom Milea
Că mă găsesc bine mersi,
Un lucru, dragă Tarascoane,
Mă șefonează puțintel:
Mi s-a acrit dă macaroane.
Mi-e dor grozav d-un borș cu miel.
A doua scrisoare a lui dom’ Paladu
— Trimisă din Italia amicului său Tarascon —
Vedere Neapole pot mori,
A zis un neamț. Eu l-am văzut
Și n-am murit, sunt merci bine,
Nici capu chiar nu m-a durut.
Nu i-am făcut vizită Papei
Și nici mă sinchisesc să-i fac;
Pe papistași, îmi știi damblaua,
Că nu prea-i am io la stomac
Am fost la Scala din Milano
Cânta niște romanțuri vechi
Dar nu m-am profitat de ele
Pen-c-aveam vată în urechi.
Ca să vorbești talienește,
E foarte simplu: pui un o
La coda fiecărei vorbe,
Și treaba merge oliolio.
D-un parigzamnplu: porc e porc,
Caraghioslico zici la haz
La pătrunjel – îl patronzello
Și il plaivaso la plaivaz.
Când m-oi întoarce-s România
Te rog să vii să mă asculți
C-am să-nvăț limba taliană
Pe ăi din școala de adulți.
M-am întâlnit cu alde Fava
Care prin București a fost.
De când nu-l mai susține Liga
Comerțu-i merge tare prost.
I-am cumpărat o pălărie
Și un costum de siviot,
Că e filoromân săracu
Și de, mă știi că-s patriot,
P-aci pe la otele,-n Roma,
Nici gaz, nici lumânări nu ard,
Ci numa ilictricitate
Ca pe la noi pe bulevard,
P-acolo ce mai ala bala?
Ce fac ai mei din Popa-Nan?
O săi-i aduc lu Nenea Niță
Vr-o zece chiluri parmezan.
Iar dumitale Taroncoane
Ți-aduc de la Turin zici vermut
Și cărți poștale ilustrute
Cu toate alea ce-am văzut.
A treia scrisoare trimisă din Italia amicului m'nealui Tarascon
La San Marco-n turn fix zece
Și jumate sună ora.
Luai o damă spre-a petrece;
O chema madam Siniora.
Barcagiul, care mână
Pe lagune-a noastră barcă,
Ține-un ostroment în mână,
Ce leit o cobză-i par-că.
Dama, pe talienește,
Nu-ș ce-i zice. El se-nclină.
Pricep doar că se vorbește
Despre-o Mandă și o Lună.
Rude trebuie să-i fie,
Poate tanti, poate sora,
Ce-o bat noaptea de-ntârzie
Pe biata madam Siniora.
Lunecând ca-n zbor pe unde,
Dăm d-o casă mare-n vale.
— Ce-i? întreb. Mi să răspunde:
— Eil palazzo dogale.
Mă crucesc și-n gând zic: — Basta!
No che tare-i minunate!
Ce chiabură-i țara asta:
Și dogarii au palate!
Iar la noi meseriașu
E-un pârlit ce-mpușcă francu
Ca să-și bea și el mișmașu
Cu-alde șefu lor nea Iancu!
... Barcagiu-ncepe-un cântec.
Lângă damă trec în grabă
Și-o ciupesc încet de pântec.
Ea-mi dă una peste labă,
— Mio caro bello! 'mi zice
Adică vrea să-nțeleagă:
Haide cară-te d-aice,
Mi-ai belit obrazu, dragă!
La ăst-fel da aproponturi,
Strig turbat: — Ba tu te cară!
Și-i trântesc vr-o două ghionturi
Și o vorbă de măscară.
Talianca ofensată,
Începu să miorlăiască;
Barcagiu, c-o lopată,
Cât p-aci să mă pleznească.
— Oliooo! ăsta-i anarfistu!
Zic, și-mi bag deștele-n gură
Momental, și chem vardistu
Trăgând o fluierătură.
Văzând că devine lată
Și că sosește gagiu,
Săr pe mal... Dama plouată
Dispăru cu barcagiu.
Răsuflai de ușurare
Când îmi zării iar oțelu;
Dar... cătând p-în buzunare...
Nu-mi mai zării portofelu!
Pe la nenea Niță du-te,
Spune-i cazu cum devine
Și roagă-l să mă-mprumute
Cu cinci poli, că-mi face-un bine.
Nu-i icspidiea p-în poștă,
Că-l aduce-ncet vagonu;
Ci — chiar dacă mai mult costă
Trimete-i cu tilifonu,
pr. conf. Cyrano
A patra scrisoare trimisă amicului-mnealui Tarascon
În clasa-ntâia din geamnaz
Citisem io că-n Capitol
Un cârd de gâște, la un caz,
Cic-au jucat un prima rol.
La Capitol am fost, dar nici
O gâscă nu am mai aflat.
Bre, bre, ce talieni calici,
Le-au friptără și le-au mâncat!
Da-știi dă poft-o gâscă nu-i!
Și noi sireacii la Muzău
Păsteăm ș-acu cloșca cu pui
Și nu mai facem tămbălău!...
P-acilea e așa chesat
Ca „una lira“ e un franc!
P-o liră, dom-le, m-am mirat,
Am dat numa un leu pă țanc!
- Ce, ești copil? 'Mneata glumești!
Mi-a zis un țal, și să crucea;
Când i-am spus io că-n București
O liră e-un pol și ceva.
Da lira jos, ca să nu mint,
Nu-i nici măcar d-aur double,
Ci e turnată din argint!
Hei, da-ori cum tot liză e!
Ș-acum, o probă dă mai vrei
Că-i strânge rău criza dă gât
Și ca doar gura ce-i dă ei,
Dăstul să-ți spui numa atât:
Da Cicerone ăl vestit,
Un orator dă mâna-ntăi,
Dă sigur că ai auzit.
Ei bine, știi ce-a ajuns, măi?
Dă nu-ți spui drept, să fiu măgar:
Azi Cicerone ăst-al lor
E-un fel dă comisionar!!
Auzi fason dă orator!
Parol! Dăunăzi, însuși el
Mi-a stranportat un geamantal
Din gară și pân-la otel!
Cum ți-se pare, măi? Halal!
A cincea scrisoare trimisă amicului-mnealui Tarascon
Pe Adriatica-n vapor
Mă aflu-acuși, monșer,
Și era cât p-aci să mor,
Pardon, dă mal dă mer.
Te-apuc-așa la lingurea
Sfârșeala, și-n stomac
Taman par-că te-ar înțepa
O viespe cu-al ei ac.
Și-atunci, adio ce-ai mâncat,
De-ai fi mâncat cât trei!
Dădusem pă dejun — păcat!
Fără un ban doi lei.
Alt-fel, îmi place în vapor
Când merge mai la trap,
Că te dă huța-ncetișor,
Așa, ca la dulap.
Dulapul — vai! — 'm-ia amintit
Ca Paștele-ăsta-l fac
P-între străini!... Oftând, înghit
Un ou cu cozonac.
Of, dac-aș fi iare menester
Ș-in București d-aș fi,
Cu toți-am merge la Giafer
Și — ce-am mai chefui!
S-o-ncep întâi cu ouă roșii,
Clondiru-apoi să-l pup,
Pân-oi lua apă la galoși,
Complectamente keup!
P-între străini, cum ți-am mai spus,
Mă simț grozav jenat,
Parcă acasă boi-mi nu-s
Și-o duc într-un oftat.
Iar noaptea-n somn visez mereu
Tramealuri, mititei
Și turburel d-ăla d-un leu
Dă lux — să tot îl bei.
Și asta cică-i nostalgie?
Ba e curat atac,
Mai rău ca o stenahorie,
Mai rău ca un dalac.
Că mi să pune-n gât un nod
Și m-ambetează mult
Pen-că la Paște din prohod
Un viers io n-o s-ascult!
Ristos a înviat! îți zic,
Ah, frate Tarascon,
Și plânge p-al-mneatale-amic
Intrat în chichion!
pr. conf,
Cyrano
Cartă poștală ilustrată trimisă amicului-mnealu Tarascon
Bani de drum ne mai având
Tarascoane,
M-apucai și eu să vând
Macaroane.
De Sturdzea sunt luat afer,
Tras pă bete,
C-afară din menester,
Vai, mă dete.
Fără slujbă de finanț,
Ce fac neică?
N-am în portofel un sfanț
Nici d-o fleică!
O să-l cer lui Sturdzea cont
Și-i dau tava,
Că ma lăsat bagabont
Ca pă Fava.
Cum să mai fac curte-acum
La cucoane
Când mă văd că vânz pe drum
Macaroane?