Dom Paladu și Caragiale
De bună seamă însă, dom’ Paladu este o somitate intelectuală. Altfel cum ne-am putea explica faptul că, în loc să se angajeze ca șalvaragiu la vreun Berechet oarecare, angajează el pe alții?
În niște momente de grea cumpănă, amicul nostru Caragiale a dat ocazie scenei de mai jos, — care, orice s-ar zice, dovedește că, o fi ei mare dramamaturg, dar nu-i de talia lui Dom' Paladu.
De ce n-a fost decorat dom' Paladu
Se știe că dom' Paladu este mare amator de căvălării. Amicul său Berechet, acest Le Bret al lui Cyrano, are și el pasiunea asta.
Ei bine, când a venitără-n București nemții cu coadă și cu Frantz Iosef, fratele Berechet a căpătat o gogeamite căvălărie. Numai dom' Paladu nu. De ce această ursită rea? De ce acest ursuzluc? S-a întrebat publicul român. Moș Teacă, a isplicat la timp drăcovenia, precum urmează:
Când a auzit dom' Paladu că vine împăratul, a intrat la grije mare.
De cu seară a comandat un chilo săpun de rachiu și un chilo săpun de pete, o duzină de cearceafuri și mai multe răzători și a purces în strada Vestei, la băile doctorului Erdreich.
Acolo, a căzut în genunchi și a strigat din fundu bojocilor:
— Doftore, fă-ți pomană cu mine și fă-mi ce mi-ei face să mă curăț. Știi, cum sunt eu corpulent și ocupat nu prea am vreme de dresuri!
După cercetări îndelungate, doctorul îl introduse în baie. Pentru care, dom' Paladu avu de plătit: două băi calde, două dușuri, una porție cărămidă pentru frecat, două perii scoase din uz, una cadă de lemn spurcată, una cadă de zinc deteriorată, și alte metaluri. De prisos să adăogăm că Miu și Ionică, cei doi băiași ai stabilimentului au intentat acțiune domnului Paladu, pentru abuz de putere care le-a cauzat incapacitate de lucru pe timp de o lună. I-am văzut noi umblând cu mâinile legate.
După bae, dom' Paladu fu luat în primire de cunoscutul bărbat Djewanowsky, operator de bătături pe cale himică, fără otravă și fără miros. Rezultat: un fierăstrău, un topor și o secure rupte!
Gătit, cu freza dată cu un-dă-migdale și cu țăcălia a la ginerica, don Paladu se urcă în tramcal, după ce avu grije să-și facă vânt cu Voința Națională.
După nițică tevatură și sguduială, timp în care trase o ciupitură unei nemțoaice burduhănoase — dom' Paladu sosi în gara de Nord, fi-i-ar Nodu al dracului, că prea era îmbulzeală.
Noroc că-n poarta gării a dat peste un oltean cu struguri razakie.
Domnu Paladu își încărcă bazmaoa cu monograma G. P. și se puse apoi pe mâncate.
Strugurii însă, ispita diavolului! De abia intrați în abdomen, și se porniră pe manifestații și lupte intestinale.
Dac-a văzut dom' Paladu că gluma se-ngroașe, sau mai bine zis: se subțiază, — a dat fuga să intre în cabinet, că d-aia e Escelență!
Și așa, când a venit alde dom' Franț Iosifu, dom' Paladu era, să iertați, în exirsisu abdomenului. Împăratu s-a făcut englez și n-a vrut să-l aștepte iar dom' Paladu rămase nedicorat, — taman ca domnu Ponea.
Dom' Paladu la Carlisbadu
— corespondență specială a lui «Moș Teacă» sosită prin tramcal expres —
... În sfârșit după ce ne-am sărutatără cu Nea Niță Berechet la gară și mi-am luat vreo câțiva covrigi cu susan ca să-mbuc cevașilea pă drum, trenu a plecat.
— Ia-ți o piatră-n gură cumetre Ghiță! îmi strigase Nea Niță, vrând cu alte cuvinte să mă ia-n periplizon că eu știți că n-am umblat în viața mea cu trenu, ci numai cu tramcalu lu Blându.
Dar mă credeți când v-oiu spune? să se fac-așa ăl care a simțit vr-o imoție când a început trenu să meargă! Parcă mă făcuse alde mama pă locomotivă așa mi se părea dă naturel! Cică pă alții când se urcă-n tren întâiaș dată îi apucă mal dă mer, — eu să n-am parte dă coloarea dă negru dac'-am simțit măcar atâtica!
M-am desculțat frumos dă galenți, mi-am dat drumu la cosondroace, m-am tolănit pă canapea și i-am tras un aghois turbe pân-la Predeal. Aicea, mai mare dandanaua.
Închipuiește-ți dom-le că cum am pus picioru pă peron, a venitără doi jandari ungurești și m-a luatără-n primire. M-a dusără la vamă, unde un șoacăț mustăcios scria la o masă și trăgea dintr-un trabuc d-alea dă
care obișnuește Stolojan.
— Ai ceva dă declarat ? Zice.
— Ce-i pă mine ș-acasă, zic cu așa, ca să-l tachinez pă șoacăț.
— Da aici ce e? zice răstit și punându-mi pardon mâna pă burtă, A! ai ascuns ceva aicea și faci pă burtosu?
Și nu știu ce a zis pă urmă șoacățul pe limba lui jandarilor, că odată mă pomenesc că unu m-apucă d-o mână și altu de alta și, zor-nevoie să mă desbrace.
Acu dumneata mă știi cum îmi sare mie țâfna când m-o călca cine-va pe bătătură și mi-o face afront.
Odată m-am smucit din mâna jandarmilor și-am răcnit la șoacățu ăl mare;
— Ce-ai căpiat musiu? Ce eu sunt nifilistru d-ăia cari fac contrabanduri dă tutun și dă pezmeți dă Brașov? Te rog să fii modest și să nu te-ntinzi la cașcaval că te pleznesc! Eu sunt dom Paladu, domle, ce ciorile! mă duc la Carlisbadu să mă curarisesc dă zahăr la ficați!...
...Da șoacățu dă colo și mai al dracului;
— A! care va să zică vrei să treci peste frontieră zahăr de contrabandă? Pă el jandari!
Și jandarii s-a repezitără la mine.
Atuncea dac-am văzut că nu-i chip să mă-nțeleg cu zevzecu-ăla marele, mi-am dat și cu drumu la pantaloni și le-am zis:
— Na pezevenghiule, satură-te, contrabandă e burta asta, mă... leturghia lu tat-tu ăl șvăbesc!
Și numa-așa am scăpat dom-le Moș Teacă, ba încă la urma-urmi, i-am mai făcut șoacățului și tratație c-o juma de baterie la Klain.
Te rog spune nenișorule lu Ferichide, tot e el interimu lui domnu Sturdza, să-i trag o carte poștală lui Banfii și să-i mai dea peste nas că s-a obrăsnicitără prea dă tot ungurii-aștia.
Mii dă complimenturi lui Nea Niță și țățichi.
Alivoar
Dom Palau, Menester dă justiț.
Dom' Paladu la Karlsbad
— corespondență telefonică din care se poate vedea că apa de Karlsbad curarisește de bătături —
Au trecut mai multe luni, — și para-c-ar fi veacuri! — de când dom' Paladu s-a suit în tramcal și s-a dus opt cu a brânzei, în țară la Nemții cu coadă.
Dumnealui, om filotim și indelicat, n-a vrut să facă tapaj cu boala de dalac care la picnit taman la ichi. Da' noi, ca nași ce-i suntem, nu ne-am lăsatără așă cu te-miri-ce și am trimis om în conta noastră ca să-l urmărească și să ne spuie și nouă cum își petrece vremea p-acolo.
Dom' Paladu e om prefirat p-in multe; da-vorba-i că la Nemți nu mai fusese, fără numai odată când a fost cu dilijența la Elepatak și alt-dată cu căruța de Herasca la Tușnad. Așă noi am dat cu ideia că n-ar fi rău să afle lumea ce face dom' Paladu la băi iarna.
Și iaca ce ne-a scris omu nostru trimis acolo de-un expre:
Mai întâiu, când a ajuns la Karlsbad și a dat să intre în oraș, Dom' Paladu n-a-ncăput pe barieră.
Un neamț, care făcea pe guardul comunal, i-a explicat că n-are voie să intre fără a plăti axiz și legea maximului.
Dar domnu Paladu, care știe ce șmecheri sunt garzii comunali, de când cu înfundarea pălăriei în poartă la Mavroghenu, a cerut să vie cine-i mai mare.
A venit alt Neamț. Ăsta mai al dracului: cum a dat cu ochii de dom' Paladu, zor nevoie ca să scoată bășicile cu spirt de sub gheroc.
Cu mult ce, compatriotul nostru a convins pe Nemți că n-are sub balton decit abdomenu dumnealui cel de toate zilele.
Și așă, a intrat pe rohatcă.
Astfel, bine-pace, Cu Nemții o duce ceac-pac. Nu prea știe limba, da o rupe câte nițel: Vasăr, glaspapir, federvais, niz, popirțain, fluhftuhter, anghmecht — și așa mai departe: tot vorbe cu skepsis, învățate de pe când era Excelență și vorbea per tu cu Regele.
Despre partea curei—ce să zic? D. Paladu e bine încolo, numai îl cam oprește de la mâncare. Îi dă niște leșinături, niște alea de ți-e mai mare scârba să te uiți la iele: nici tu potroace, nici tu tuslama, nici tu un caltaboș de crăciun, nici tu fudulie de berbec, — aș! —Și, pe lângă ălelalte toate, îl mai slăbesc și apele.
Fin-că, să vă spun: cum a ajuns în Karlsbad, s-a dat pe mâna babelor, — că dumnealui n-are-ncredere în doftori. Babele l-a pus la fumuri, l-a ținut patruzeci de zile în salcie și i-a recomandatără băi de picioare cu apă de Karlsbad.
Din pricina asta, a slăbit așa domnu Paladu, încât unu l-a luat zilele astea drept generalu Budișteanu.
Alt-fel a căpătat nițel fason, nițel lustru par-c-ar fi dat cu grund, și calcă de juri că n-a suferit în veacu veacului de bătături. Mâinile îi mai trebuiesc date puțin la rindea, și pă urmă bravo!
Telefon.
Dom' Paladu la Slănic
Telegraful ne-a adus vestea senzațională că dom' Paladu se află actualmente la Slănic-Moldova. Simpaticei Excelențe i s-a întâmplat o sumă de accidente în scurtul timp de când s-a stabilit în această stațiune balneară.
Negăsind un camion disponibil la gară dom' Paladu a fost nevoit să angajeze o trăsură obișnuită. O catastrofă era inevitabilă! După o jumătate de oră de drum în papainoage, de odată se aude o pârâitură teribilă și nefericitul călător e azvârlit într-un șanț. Biata trăsură, surmenată, se deteriorase cu desăvârșire, arcurile plesniseră, o roată se slăbise din balamale, în sfârșit un adevărat dezastru. Atunci dom' Paladu, care nu-și pierde niciodată sângele rece, s-a descălțat de ghete, și le-a legat împreună cu geamantanul de vârful umbrelei, a pus-o la spinare, și astfel a ajuns pe jos până la Slănic.
Cum a sosit, dom' Paladu a cumpărat o carte poștală, cu poze și cu „salutări din Slănic“ pe ea, și a scris lui Nea Niță Berechet jalnica pățanie cu trăsura, rugându-l să-i „aboneze un tramcal” pentru întoarcere.
Într-un P. S. scris cu gotice frumoase, dom' Paladu adăuga:
„Nu-ți închipuiești Nea Niță ce mitocănime e p-aci. Toată lumea vorbește numa românește. Sireacu Carlisbadu, acolo și chelnerii dă pă la oteluri vorbeau nemțește!”
Tarascon.
Cura lu dom' Paladu – Țucurcan - otelul și ștrudelul fierbinte
Dom Paladu află că există și medici români la Carlisbadu. Știrea aceasta îl umplu de bucurie.
— Cu ăștia știu c-o să mă înțeleg, exclamă cu satisfacție menesterul, căruia îi erea încă prezentă în memorie aventura cu Kurliste.
Și se duse la domnul doctor I. T. Mera.
Doftore, îi zise dom Paladu, scapă-mă de afurisitu ăsta de diabet, că mi s-a acrit cu atâta zachăr! Să nu minț, da fac, pardon, câte cinci chile și mai bine de țucăr-candel pă zi, și nu știu din ce păcatele mele, că n-am mai luat să zici măcar o sarailie în gură, de când sunt la jtetiț!
Doctorul pipăi cu atențiune vastul abdomen al ministrului, apăsă în sus, apăsă în jos, ciocăni, trase cu urechea să surprindă vre-o conversație a intestinelor bărbatului de stat zi după ce reflectă câteva minute zise:
Grav, domnule ministru, foarte grav, și-ți recomand să urmezi un regim de șprudel foarte strict. Cât mai mult șprudel, — și cât mai cald!
Sprudelul, se știe, e o sursă termală, un izvor de apă caldă, ale cărei proprietăți medicinale sunt universal cunoscute,
— Aiurusu, doftor! zise dom Paladu când eși în stradă, clătinând din cap cu admirație. Nu prescrie mediținuri de-alea amare, ca ăilaiți, nici lipitori și nici cataplasmuri. Cică să mănânc cât mai mult ștrudel și încă de-ăi cald.
Ștrudel cu mere, ștrudel cu vișine, cu zarzări, cu cremă și cu brânză. Cură de asta înțeleg și eu! Cui pă cui se scoate afară, și ștrudelul vindecă de zacăr; am înțeles!
Și nenorocitul intră la cofetărie, „Schweizer Băckerei“, unde începu, spre groaza frumoaselor vânzătoare, să înghită la ștrudeluri fierbinți cu un zel incomparabil. Voia omul să se vindece de diabet ce vreți!
La al unsprezece-lea ștrudel își dete drumul brâului și-și descheie un nasture la pantaloni: când ajunse la nouăsp-ce, se opri să răsufle; la două duzini le puse cruce.
Dom' Paladu urmează zilnic aceiaș cură, observând cu multă scrupulozitate regimul de ștrudel ce i s-a prescris. Din parte-ne, îi urăm grabnică însănătoșire.
Dom' Paladu finanțul
(Contrafacere după „Peneș Curcanul“)
Când am plecat de la Bârlad
Puteam p-ori cine-ntrece
Să înmulțesc, s-adun, să scad,
Din una până-n zece,
Și nu eram tocmai ușor,
Ci gros ca și un munte,
Cu bătături la un picior,
Cu cârlionț pe frunte.
Eram un Dealuspirian
Le vița cea mai veche,
Purtând în mân-un geamantan
Și vată în ureche.
Poreclă de finanț mi-au dat,
Vrând să mă ia afer,
Iar eu porecla mi-am păstrat
Cu fală-n minister.
Cu un tramcal eu am pornit,
Să nu scap trenu-n gară,
Ca să salvez de deficit
Sărmana scumpă țară.
Simțeam că doxa-n capu meu
Străluce ca scânteia;
Ș-așa m-am dus cu Dumnezeu, —
M-am dus cu clasa treia.
Ori-cine mă-ntâlnea-n vagon,
Unde-mi scosesem gheata,
Credea că sunt, — după fason, —
Fecior d-ăi de bani gata,
Apoi în treacăt mă-ntreba
De merg la vre-un danț,
Eu răspundeam cu ifos: „Ba;
„Zbor să mă fac finanț!”.
”Airosu!” zicea mereu
Bărbați, copii și dame,
„Să-ți dăruiască Dumnezeu
O sută kilograme!”
Iar eu zâmbind pe sub mustăți,
Răcneam: Să n-aveți frică,
„De nu i-oi face marț pe toți
Primesc cuțu să-mi zică!”
În București peste un ceas
Intram cu bucurie,
La otel Grivița am tras,
Să fac economie,
Am dejunat alafurșet
Mi-aduc și-acum aminte,
Opt mititei, vin de mischet,
O fleică, trei plăcinte.
Crud e când intră-ntr-un popor
Chesatul cel năpraznic
Când la Berlin te vezi dator
La vrun banchet obraznic!
Și vai d-a țării neagră stea
Când vine prin supriză
Și schimbă totu-n tinichea
Afurisita criză!
Băieți! Aduceți un clondir
Din beci de la Nea Niță
Spre-a stinge — bând pe tibișir—
A setei mele-arșiță.
Ah; curg pe frunte-mi reci sudori
Și-mi vine chiar damblaua,
Gândind l-atâția negustori
Ce-au feștelit lacaua.
Dom Sache lipiscan angro
Din centru Capitalii
Făcea comerț foarte mișto
Dă-l pizmuiau rivalii.
D-odată însă un protest
Bătu-mi-l-ar pustia —
Sosi, și comersantu-onest
Închise prăvălia.
Rasol & Comp. din Tirchilești
Era birtaș subțire;
Mânca bucate clocoești,
Curate chilipire.
Dar într-o zi Costel, student
Ce-n veci nu e sătul,
Îi dete-un brânci spre faliment
Și-i trase-un strașnic chiul.
Iar cârciumarii Vlad și Bran
Făceau vin din surcele
Și-n colț pe stânga-n Popa Nan
Vindeau chiar și mezele.
Și eri, îi văd pe amândoi
Cu mutre disperate
Alăturea c-un moviloi
De poliți protestate.
...Veni momentul important
Ca să dau piept cu criza,
Să fac bugetu, să-i prezant,
Să-mi pui pe dânsu viza.
Dar Sturdza-mi zise atunci răstit
Și fioros ca pașa:
„Te-ntreb finanțe iscusit
Pe unde scoți cămașa?”
Iar eu, la datorie fix,
M-apuc să fac bugetu,
Și-un-d-artmetica-mi dă chix
Mai mă-nvăța Haretu.
Alelei, Doamne, cum munceam,
Ca un țăran la sapă,
Și cum picioarele-mi țineam
Într-un lighean cu apă!
Iată-l sfârșit! Încă un pas!
Ura! ‘nainte, ura!...
Dar stau d-odată, fără glas:
Mă doare bătătura!
Gazetele-mi trag un zavrac
Și Tarascon mi-a oful...
Vai, cu bugetu ce-o să fac?
Mă strânge rău pantoful...
Dom Sturdza vede ce-am pățit,
Și-mi ia din mâini bugetul;
Cu foarfecele-i ascuțit
Începe meremetul.
Pe lefuri, pe material,
S-azvârle cu urgie;
Și taie, taie, momental,
Mai rău ca-n căsăpie.
„Valeu! valeu! micii slujbași
Răcnesc, împușcând francu,
Noi le răspundem dârji: „Ei ași!”
Și-i retezăm cu teancu,
Ura! Bugetu-i terminat
Trăiască menesteru!
În clubu-a — giorno luminat
Ne cântă Pompieru.
Dar din banchet când m-am trezit,
Umflat grozav la rânză
Văd că bugetul cel vestit
Nu face nici o brânză
Ah, da-r ar Domnul ca să-mi tai
Cumplita-mi bătătură,
Să fac buget și mai dihai,
Că nu-s cu deștu-n gură!
Tarascon
Dom' Paladu și casația
Mare scandal s-a-ntâmplat la Casație!
Domnu Buicliu s-a legat de familia lu domnu Stătescu și a făcut-o de râs, — pentru un fleac de raport.
În cercurile înaltei magistraturi, îndrăzneala domnului Buicliu a produs senzație, și domnu Stătescu a dat ordin auxiliarului său domnu Paladu, să-i tragă un zavrac număru ainț.
Dom' Paladu taman eră apelpisit de niște pustii de ghete: dăduse să le puie sprâncene și cân-colo, afurisitul de Isnav le pusese numai bizețuri și le vârâse niște spirț!
Când a auzit de ordinul lui domnu Stătescu (care, precum se știe, ține de coloarea de Verde) a dat fuga-n Negru la cumătru Niță Berechet,— și a deschis ședința.
— Ce facem, cumetre? Alde domnu Stătescu cică Buicliu s-a legat de frat-su și că să-i trag un zavrac. Ce mă-nveți să-i fac? Să-i mut căpriorii, mi-e că s-o face dandana mare; să-i trimet niscai martori, te pomenești că-i primește. L-ași muta unde-a dus mutu iapa, da' vezi că e ena mu che enamovibil.
Cumătru Berechet, om mai cu scaun la cap și mai cu încălțătură la picioare, nu se imoționă de loc. După ce-și suflă nasu-n libertate — căci cumătru preferă libertatea batistei — și după ce pofti pe domnu Paladu la o fasole făcăluită cu cruce dă ardeiu,— propuse să-l dea pă Buricliu în judecată.
— Trage-i armeanului o judecată, să zică uliu mamă care m-ai făcut! Alege niște judecători știi colo: care de care mai sanchiu și mai desperat, și vâră-l în răcori.
— Bine, zise dom' Paladu, da' vorba-i că la judecată să face tămbălău mare...
— Ași ce-are face! N-ai văzut cum au făcutără franțujii cu maioru Estrihazu? Pă-nfundate să nu zică nici pis!
— Cum am zice, un fel de huiclo, ca la devorț.
— Taman cum ziseși: îi tragi un huiciău să-și aducă aminte de laptele care l-a supt la doică.
— Da despre judecători? pă cin-să punem?
— Asta-i greu. Să fi fost la Jurați, îi prubuliam io o listă știi: a la fonfe, catifea de băieți!
— Pă dracu jurați! Gaiamațu! Vorbim ca să nu tăcem! Avem judecători ori n-avem? Dac-ar fi la apel, i-am trânti pă Paliologu, băiat mucalit și d-ai noștri.
— Te pomenești că iese și ăsta ca Florian. Nu văzuși sâcâiala dracului? Pă Victor Ionescu îl făcură scăpat.
— Și pă Filipescu apă goală!
— Mânca-i-ar fripți cu cartofi pădălături! Știi ce? Eu o să-l pui pă Skina; — să să descurce el cum o ști. De l-a bate, treaba lui: a mai pățit-o și alte cocoane!
Și Excelența sa domnu Paladu, după ce-și vârî deștele în niște iahnie de mănătirci, își ridică poalele de la robă, — căci de când la palatu justiției poartă robă pă piele în loc de flanelă iegăr, — și se șterse cu solemnitate.
Apoi urcându-se-n tramcal, comandă:
La casație, mă blegule, și mână mai părepeze-vu, că n-a murit moaș-ta!
Dom' Paladu bolnav
Domnul Sturdza a spus, cică,
Dom Paladu e bolnav,
Deși n-are mai nimică,
Însă... cazu-i foarte grav,
El, bolnav? Finanțul care,
Când o fi la cântărit,
Rupe cinsprece cântare,
De-ar fi ele de granit?
El, bolnav de boală gravă!
Cel mai prima-ntâi voinic
Pentru care-un bou la tavă
E un simplu mezelic?
El, bolnav?! Bolnav să fie?
Și-alde Sturdza sănătos?
Haida de, ce ironie!
Zău, s-a-ntors lumea pe dos.
Domnu Sturdza-i președinte,
La finanțe-i, la rezbel,
Pe la credite putinte,
L-Academie tot el.
Domnu Sturdz-apoi vechil e
La prințesa Gorciakof...
Și trage doar trei-zeci kile,
Dejunând dor c-un cartof?!
Dom Paladule-i trădare,
Prichindelul te-a trădat,
Te trimese la plimbare
Ca p-un simplu suprimat!
Nu vei mai avea la poartă
De acum doi gardiști;
Râd de dumneata — ce soartă! —
Cei din urmă conțopiști.
Ușierii — ce rușine! —
Chiar și ei te iau afer,
Căci ajunsa-i ca ori-cine
Un modest particuler!
Cyrano
Durerea lui dom' Paladu
De la un timp nu mai mănâncă
De cât de două ori pe zi.
E deochiat? Bolnav de brâncă?
Sau ce-o fi?
Cu nen-su Niță nu-și mai face
Obicinuitul tabinet;
În Dumnealui de sigur zace
Un secret.
În toiul nopții adesea iese
Prin curte, numai în halat,
Șoptind cuvinte ne-nțelese
Par-că-i beat.
Și geme par-că-i fiert în smoală
Și-i palid chipul său frumos;
Mustața-i cată-n jos a oală,
Dureros.
La minister, portarul care
Cu dânsul zilnic bea salip
În van îl ia la cercetare,
Căci nu-i chip;
Nu-i chip să afle ce durere
În bojoc i-a-nfipt o ghiară
Și-a transformat zaharu-n fiere
Amară.
Doar eu știu de ce nu-i e bine
Și face pe desperatul:
Este că vine, iacă, vine
Ignatul!
Cyrano