La Sfântu Gheorghe

Ferestrele-s deschise. Potop străbat d-afară Cascadele de raze din cer de primăvară. Stau mobilele calme. S-au stins ori și ce șoapte. Pe-o masă-s lăcrămioare, — și chiar un vas de noapte Respiră cu nesațiu parfumul lor subtil. Oare și el să simță splendoarea lui April?... De-odată Calendarul, ce smirna stă-n perete, Tresare și rostește solemn și pe-ndelete: — „Vai! dragii mei prieteni, v-aduc o veste tristă! — Nu plânge, Calendare! exclamă o Batistă. „N-am poftă să-mi pierd vremea ștergând și ochii tăi“. — „Nu plâng, nu... totuși mâine e-n două-zeci și trei!“ Răspunse Calendarul cu vocea tânguioasă; Iar Pat, Oglindă, Scaun, Birou, toate din casă: — „Sosește Sfântul Gheorghe!“ se tânguiră ?n cor Și înlemniră-n prada aceluiași fior. Biblioteca, cultă, ce-n toate e arbitru, Tăcerea întrerupse: — „Copil, Sfântul Dumitru „Cu chiu cu vai ne-aduse în casele aceste. „Ș-acum ce-aud? Sinistră, îngrozitoare veste! „Acuma Sfântul Gheorghe din noi să ne alunge? „Vă-ntreb: atâta viață nomadă nu v-ajunge? „Inamovibili astăzi sunt chiar și magistrații, „Iar noi ce-aducem zilnic foloase astei nații, „Noi mobile, obiecte luxoase de import, „Trăim ca și țiganii pribegi din cort în cort!“ — „Da, da! Jos Sfântul Gheorghe, nefastă zi de doliu!” Replică cu căldură un veteran fotoliu. „Din cauza acestul sfânt rău, asupritor, „Mi-am frânt — sunt ani d-atuncea — frumosul meu picior. „Eu cel mai venerabil, mai vechii dintre fotolii, „ Vreau liniște!... Cu riscul d-a fi mâncat de molii. „Vreau să rămân în colțu-mi modest, netulburat! „Bătrânele-mi picioare au groază de mutat!...“ — „Rezon, unchiule dragă!” grăi un Taburel. „Cu tine vrea să moară fidelu-ți nepoțel: — „Pe mine — zise Ceasul — mereu de când mă plimbă „Din casă-n casă simt că mă ustură la limbă. „Deci, de voiți revoltă, eu vă aprob fierbinte, „Și-ori care ne-ar fi soarta, voi merge înainte! — „La vorbă — zise Lampa — nu-mi place să mă-ntind, „Dar vă declar că însămi încep să mă aprind; „În inimă-mi Pendula, cu logosu-i abil, „Svârlit-a al revoltei înflăcărat fitil! — „Revoltă!” Altă cale de mântuire nu-i. „Să-l masacrăm! răcnește Panoplia din cui. — „Revoltă!“ strigă dârjă oglinda cea cochetă; Iar Scaune și Mese „Revoltă!“ crunt repetă. Și bat, bat din picioare, și-njură ca păgâni. — Ei, ca Pilat din Ponțiu, pardon, mă spăl pe mâni...“ Șoptește-ncet, cu frică, timidul Lavabou — „Ești (lava) bou îi zbiară energicul Birou... Dar Patul brusc tresare zicând: — Stimate domn, „Vorbiți încet, la dracu! m-ați deșteptat din somn! Birou-i ripostează: — Nu-i treaba dumneavoastră! Și cearta era gata... Noroc că o Fereastră Interveni: — „Tăcere!.. Tăcere, bre, vă zic! „Nu vi-i rușine? Uite, pe stradă trece-un dric „Hai să-l privim. Ce naiba, sfârșiți cu gălăgia! „Iar tu, Cuier, fă bine și scoate-ți pălăria!“ „Se liniștiră toate. Tăcere ca-n pustii. Și-n faț' acestul jalnic, sărac, umil Sicriu, Cioplit fără de artă din patru biete scânduri, Ah! mobilele mândre căzură trist pe gânduri. Invidiind Sicriul ce-n neagra-i sărăcie Nu-i pasă de mutare, nu-i pasă de chirie; Doar el la Sfântul Gheorghe-i senin, nepăsător, El n-o să se mai mute în vecii vecilor!...