Poezie · 1924

Ispita

Din bolta plumburie cad fulgi-ncetinel... Pe câmpul de bătaie, pe negrele tranșee, Azi cerul parcă-ntinde al păcii alb drapel.

Și multora, omătul cu albeața, lui de crin. Tulburător evocă vagi nuduri de femeie Ori văruiala unui perete de cămin.

Ce bine-ar fi acasă, ici, la focul verii, Cu glume și cu basme și doine din cimpoi, Și — răsucind mustața — cu snoave de război Să-ți minunezi tot neamul, și cuscrii și cumetrii.

Dar peste drum, aproape doar cinci sute de netul, Stau liftele vrăjmașe ce-au năvălit la noi, Și ispitirea păcii din fulgii albi și moi Pe inimi cade rece și cu asprimea pietrii.