Poezie · 1901

Lacrămile unei lăptuci

Un buchețel de viorele, De la iubita-mi mic cadou, Împodobea al meu sacou, Pe când mâncam niște chioftele La birtul de la „Ștrobel nou“.

D-odată — stranie magie! — Scuipau în sân și-mi făcui cruci — Salada verde de lăptuci, Gemu scrâșnind în farfurie: „Oh, oameni cruzi și bașbuzuci!“

Privii cu groază la saladă. Credeam că e un vis urât, Un nod mi se pusese-n gât; Vrui să mă scol — căzui grămadă; Vrui să vorbesc — ea-mi zise: „Psssât”!

„A! iar te prind c-o violetă „Pe care-o ții cu drag la piept! „Și crăp de ciudă, să-ți spun drept. „Ah, mizerabila cochetă! „Cum te-a momit ?... Ești om deștept,

„Cum te-a legat la gard, infama?... „Cu fardu-i strigător la cer „Și cu parfumu-i efemer, „Pe toți vă amețește dama „Și-o cântă ori-care Truver:

„Dar pe când fialșa-i poezie „Și farmecu-i contrafăcut „Se veștejesc într-un minut. — „Eu sunt fidela ta soție „Eu te hrănesc, când te sărut!

„Când buza-ți trupul meu sărută, „Spre a mă-nghiți când gura-ți caști, „O, spune-mi, nu simți că renaști?... „Fără de mine-ar fi pierdută „Plăcerea mielului de Paști!

„Minciună ești dreptate sfântă! „Azi violeta e la preț. „Iar ei privită cu dispreț; „Pe mine nimeni nu mă cântă — „Nici chiar poetul Nicu Meț.

„Pe mine la butonieră „Dacă m-ar pune vr-un smintit „De toți ar fi batjocorit „Și-ori-ce neroadă hahaleră „Ar zice: Bietul e țicnit!

„Durerea mea ți-am spus-o verde. „Sever-am fost, dar nu regret „C-am pus fot focu-mi pe tapet. „La urma urmei ce voi pierde? „Mă faci cu ou și cu oțet!...

„O vorbă vreau să-ți mai spun încă. „Și liber ești să mă omori: „Știi tu ce-nseamnă niște flori? „Legume ce nu se mănâncă „Nici chiar de viili râmători!