Poezie · 1924

Mater dolorosa

Ca în fața Preacuratei, eu mă-nchin smerit acuma Ție, oricum ți-e veștmântul, de mătase ori de tort, Ție-ul cărui fiu stă astăzi în tranșee ori sub cort, Înfruntând vrăjmașul țării mai nemilostiv ca, ciuma.

Uit și ochii tăi ca focul, uit și sânu-ți alb ca spuma, Orice-ndemn către păgâne ispitiri în mine-i mort, Și cucernică privirea spre icoana-ți sfântă port... Astăzi nu mai ești Femeia, astăzi tu ești numai Muma.

Mândra Evă voluptoasă, iat-o Precistă umilă... Din ce crini să rup petale, ca s-aștern ca pe o filă Imnul de eternă slavă ce-aș dori acum să-ți scriu?

Din ce cor serafic oare să fur unde d-armonie, Ca să cânt a ta sublimă întreită vitejie: Do a naște, de a crește și d-a îngropa un fiu?