Epilog la o colecție de fabule

Contenesc aice cursul Ce-mpreună am făcut Cu furnica și cu ursul, Pe drum încă nebătut. Dar cum voiajerii fac, Neputând nici eu să tac, Dintre cât-am auzit La apus și răsărit, Am scris mică Cărticică, Îns-acii ce o critică, Între cele ce-or să zică, Cugetez că-m vor s-împute, Cum că fiarăle sunt mute, Și prin cele, Care ele Cugetează, spun și dreg Eu pre oameni înțăleg, Ș-or căta ca să dezbine Publicul tot de la mine. Deci am zis cătr-a me carte: Ca să scapi d-atâte sfezi, Cărticico, acasă șezi! Că-n Moldova nu ai parte, Nici salonul e deschis La cii ce nu-s din Paris. Că la Ghiță-n librărie Pulberat-a să rămâie Pănă vreun literat, Ce-n Hârlău s-au doctorat, Va lua-o Și-ndesară, Cu țigară, Criticând, va afuma-o. Au din Țara cea de Gios Boierul gras și gros, Ca s-aducă nou ceva În a sa politioară, Zisă au scris-istorioară, După ce s-a neguța, Cartea ia în datorie, Și în loc d-Alexandrie, Cu cafe și cu zahar, O va duce acasă-n dar. Acolo o va ceti Cuconița, dac-a ști, Va da fiiei cei plăcute, La istețul cuconaș, Ista are s-o-mprumute La vecinului nănaș, De la văr la verișoară Cărticica văd cum zboară, Mastih, vitrig ș-un cumnat Fabula ș-au prumutat. Pe la socrul și bunica Vor să-nșire cărticica, Colendând la neamul tot, De la moș păn la nepot. Trecând pintre degeți mii, Va să-ncape la copii, Carii în puține zile Unde-s stampe or rumpe file Iar apoi La ciocoi Cartea a fi de silabat, De râs și de disputat. După ce vor destrama-o Și de său vor sătura-o, Un guzgan politicos, Ca să-ncheie a ei soartă, O va trage-n a lui bortă!