Poetul

Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri

Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas, Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza l-a dictat de pe Parnas, Va trăi atâtea timpuri cât Pionul, petros munte, Între nouri inal a-va maiestoasă a lui frunte. Deși cântul a lui Omer poartă cea întâi cunună, El nu-ntunică pe Pindar, nici a lui Alceos ton, Înfocatele suspinuri și cuvintele-ncă sună A Safei înamorate și a lui Anacreon Nice între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de Ahiles și de falange spartane, Vie uit-au și al ei eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute 'nțelepciune și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare și lucor; Însa geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ele știre. Tu, în căruia sân Zeul a aprins sânta scânteie Să dai faptelor prin muză traiul cel nemuritor, Între teme înmiite nu-i afla mai naltă-idee De aceea ce dictează sântul patriei amor, A românilor virtute deci prin versul tău să-nvie, Ca nepoților d'esemple și de glorie să fie!