Poezie

Primăvara

Neaua-n pământ ascunsu-s-au Și ceriu-i făr de nori, Se-nvăsc din nou iar arborii De frunze și de flori.

De-acum nu cade turbure Apa din stânci în văi, Râul cu line murmure Curge pre-a sale căi.

Că-s toate-aice trainice Anul ne-arată chiar, Stelile apuindu-se Din nou în ceri răsar,

Și în căzuta epohă Se-nnoiesc toate iar, Dar cii ce-nghite tartarul Mai mult nu mai răsar.

Ori cine dintre oameni Ursita a întors, Ca să nu taie Lahesis Ce Atropo a tors?

O, nebunii fantastice Dorirea a-și ținti În cugete nesigure, Având toți a muri!

Deșerte-s măgulirile Ce trec preste pământ

Ca o săgeată repede Pe aripe de vânt!

Deci, la ceresc repaosul Ținteasc-al nostru dor, Precum la dulcea patrie Gândește-un călător!