Cântece din popor — Ion Pillat

Călătorii

Tăcere-i și mergem cu fața spre lună... S-aud zurgălăii în noapte cum sună, Merg spornic rotașii și-o clipă mă sperii, Văzînd pe de lături cum fug prăștierii De umbra lor însăși goniți în buiastru... Pe-alocurea drumul se face albastru Cînd scapă subt dealuri și luna s-ascunde, Un miros de floare de cine știe unde Ne-ajunge pe cale și-n urmă rămîne... — "E-o vrajă trimeasă de-o fată, stăpîne, E-o vrajă", îngînă zîmbind vezeteul, Și murgii acum pășesc mai cu greul, Și vorbele noastre, prietene bune, Se fac tot mai rare, mai triste, de-ai spune Că fieștecare din noi își dă seamă Că-n urma trăsurei ceva se distramă, Și-aceea nu-i drumul, ci-i biata viață; Că dulcea mireasmă, prin noapte drumeață, Nu-i miros de floare, nici vrajă, ci-i dorul Ce-l ia pretutindeni cu el călătorul, Oriunde s-ar duce și-ar vrea ca să scape, Subt naltele ceruri pe vastele ape...

Căprioară

Căprioară, Surioară, Urcă-te ’n două picioare Roade codru pe sub poale Să văd razele de soare

În grădină (Pillat)

În grădină La tulpină A prins dorul rădăcină. Am voit s’o Duc acasă, Rădăcina nu mă lasă. Am voit s’o Duc în tindă, Crengile ajung de grindă.

Potecuța din pădure

Foaie verde de trei mure, Ce mi-i mie drag pe lume? Potecuța din pădure Pardosită cu alune, Cu alune mărunțele Să'mi calce murgul pe ele, Să’i trosnească sub picere, C’așa ’i place mândrei mele.

Te lasă, te lasă

Te lasă, te lasă, Salcie pletoasă, Să te-apuc cu mâna, Să ’mpletesc cununa S’o port totdeauna.

Te lasă, te lasă, Salcie pletoasă, Să te bată vântul Să săruți pământul, Să’mi umbrești mormântul.

Mult mi-e dor

Mult mi-i dor și mult mi-i sete Să văd frunza’n codru verde, Să mai strâng vre-o șapte cete. Primăvară, mama noastră, Suflă bruma din fereastră Și zăpada de pe coastă, Să văd înverzind în cale, Să mă las în ceea vale C'o păreche de pistoale. Frunza’n codru cât se ține Toți voinicii trăesc bine, Iară frunza dacă-l lasă Toți voinicii merg pe-acasă Și la para focului Zac de dorul codrului. Frunză verde de pe plai, De-ar veni luna lui Mai, Să aud pe cer trăznind, Și iarba frumoasă dând, S’aud murgul nechezând, Să mă văd pe deal suind.

Pasărea măiastră (Pillat)

În pădure Toate păsările dorm; Numai una n’are somn: Cată să se facă om.

Oltule

Oltule, Oltețule, Oltule, câine spurcat, Ce vii așa turbat? Au la coadă te-a plouat De-mi vii așa mâniat Și cu sânge-amestecat: Tot cu sânge de haiduci, Cu căpestre de cai murgi?

Oltule, Oltețule, Seca-ți-ar păraiele, Să rămâe pietrele Să trec cu picioarele, Să mai văd copilele : Tot copile mărunțele Și la gâturi cu mărgele, Pe pofta inimii mele!

Sună, sună

Foae verde și-o alună, Sună, sună și răsună, Sună pietricica’n gârlă, Puica mea plânge cu milă; Sună pietricica’n Olt, Puica mea plânge cu foc; Sună pietricica’n vale, Puica mea plânge cu jale; Sună pietricica'n deal, Puica mea plânge amar.

Foaie verde trei alace

Foaie verde trei alace, Fă-mă, Doamne, ce mă-i face, Fă-mă pasăre de-argint Și cu penele de vânt, Să mă duc unde nu-i gând, Fă-mă, Doamne, — o păsărea Să mă duc pe unde-oiu vrea Și să sbor Unde mi-i dor Și să trag Unde mi-i drag.

Vai și amar

Vai și amar, puică, ’i de mine Că mi-i gândul tot la tine. Unde merg, unde mă ’ntorc Parcă merg pe drum de foc. Picioarele merg pe cale, Gândul mi-i la tine 'n vale. Picioarele-mi merg pe văi, Gândul mi-i la ochii tăi.

Tu te-ai dus și m’ai lăsat

— Tu te-ai dus și m’ai lăsat, Cine, bade, ți-a dat sfat? — Sfat mi-a dat frunza de fag Să iubesc cine mi-i drag. Sfat mi-a dat frunza de prun Să iubesc și să nu spun. Sfat mi-a dat frunza de nuc Să iubesc și să mă duc.

Mai lin, dorule

Mai lin, dorule, mai lin, Că sunt pe pământ străin; De-ar fi pe la locul meu, Te-aș chema să vii mereu. Cine are dor pe vale Știe luna când răsare Și noaptea câtu-i de mare. Cine are dor pe luncă Știe luna când se culcă Și noaptea câtu-i de lungă.

Frunză verde de arțar

Frunză verde de arțar, Rău de mine, rău și-amar... Aud două păsărele Colo 'n tufa de nuiele, Nu mai pot s’ascult de jele; Plec capul văd lăcrimioare, Mă gândesc la surioare; Dau s’ascult o turturea, Tristă ca inima mea — Limba ’ntoarce, limba 'ntoarce, Cântecul ei lacrimi stoarce.

Câte stele

Câte stele sunt pe cer Pân’ la ziuă toate pier, Numai luna și o stea Așteaptă durerea mea.

Cucul (Pillat)

Frunză verde de pelin, Ce ’mi ești cucule hain, De cânți vara 'n giumătate Ș’apoi sbori în altă parte? Cuculeț, pasăre sură! Mușca-ți-aș limba din gură Cântecul să nu-ți mai zici Nici să mai colinzi pe-aici. Vara vii, vara te duci Când îs dragostele dulci. Cântă-mi mie încă-odată Că mi-e mintea turburată. Cântă ’n dreapta mea cu foc Să am parte de noroc. Cântă 'n fața mea cu drag Că ți-oi da frunze de fag Să nu mai fi tot pribeag.

Așa-s doamne, de streină

Așa-s, Doamne, de streină Ca firuțul de neghină Într’un mijloc de țarină; Nici aceea nu-i streină, Că stau două ’ntr’o tulpină.

Frunză verde trifoi lat

Frunză verde trifoi lat, Săracu-s, Doamne, sărac, Săracu-s și n’am pe nime, Numai mândra lângă mine... Fie Domnul lăudat, Că și mândra m’a lăsat Și acum chiar n'am pe nime, Numai Domnul e cu mine.

Dorul, badeo

Dorul, badeo, de la tine Peste văi și dealuri vine, De nu-l poate opri nime: Nici cioban cu fluierul, Nici voinic cu cântecul, Nici popa cu cartea, Numai eu cu inima.

Săraci dragostele noastre

Săraci dragostele noastre Ne-au rămas pustii pe coaste Și-am fost eu Vineri la ele: Răsărise viorele, Viorele flori adânci, Când le vezi, mândruțo, plângi.

Du-te dor

Du-te dor, Până e nor, Că dacă s’o ’nsenina Mai departe te-oi mâna; Du-te dor, până te mâi Și te-așează unde-ți spui: La mândra la căpătâi.

Cine n’are dor destul

Cine n’are dor destul Mute-și casa lângă drum: Drumul sună, Dor se-adună; Vântul bate Dor desparte.

Bine-i stă

Bine-i stă la cer cu lună Ca și mândrei cu cunună, Bine-i stă la cer cu stele Ca și mândrei cu mărgele.

Măi bădiță

Măi bădiță, păr galbăn, De dorul tău mă leagăn Cum se leagănă iarba Când o taie cu coasa. Cum o taie, pică jos Și cum pică, 'ngălbenește Așa dorul mă topește.

Săracă streinătate

Săracă streinătate, Mult avui de tine parte! Jălui-m’aș munților De dorul părinților. Jălui-m’aș brazilor Tot de dorul fraților. Jălui-m’aș florilor De dorul surorilor. Jălui-m’aș și n’am cui Jălui-m’aș codrului, Codrului frunzosului, Codrului umbrosului. Codru-i jalnic ca și mine. Vara trece, toamna vine, Pică-i frunza toată bine. Veșted și pustiu rămâne.

Tu te duci

Tu te duci, bădiță, duci Pe sub fagi și pe sub nuci. Dute zău, dar iară vină Nu mă mai lăsa streină. Doar nici floarea nu-i sterină Și ea are rădăcină. Vino, zău, bădiță, vină!

Mult mă 'ntreabă inima

Mult mă 'ntreabă inima De mi-i dor de cineva; Foae verde de scumpie, Cum se poate să nu-mi fie? Când și muntele că-i munte Și ’ncă are doruri multe Cu luna, cu negura, Cu iarba și cu frunza Și cu mierla săraca!

Rele-s bade, frigurile

Rele-s bade, frigurile Da-s mai rele dragostile. Maica din friguri mă scoate Dar din dragoste nu poate. Maica ’mi zise ca mă scoate Dela câte, dela toate; Dela două nu mă poate, Dela mândra, dela moarte.

Frunză verde mărăcine

Frunză verde mărăcine, Du-mă, bade, și pe mine Unde mergi în țări străine. Fă-mă pană ’n pălărie Ca eu umbră să-ți dau ție. De ți-ar fi așa rușine, Fă-mă brâu pe lângă tine. De ți-ar părea brâul greu, Fă-mă lumină de său Și mă pune ’n sânul tău. De-i vedea că mă topesc, Suflă să mă răcoresc. Fă-mă lumină de ceară Și mă pune subsoară Și mă du cu tine ’n țară. Că eu unde-oiu însera Calea ți-o voiu lumina Oamenii te-or întreba: Ce lumină e asta? Atunci tu vei cuvânta: — Asta-i lumină de său, Dragoste din satul meu, Asta-i lumină de ceară, Dragoste din a mea țară.

Doamne, Doamne

Doamne, Doamne, mult zic Doamne. Dumnezeu pare că doarme Cu capul pe-o mănăstire Și de nimeni n’are știre.

Codrule, Codruțule

Codrule, codruțule, Bunule, drăguțule, Ian desfă-ți cărările, Să-mi duc supărările, Dorul mândrei arzător, Ce mă face călător. Plouă, plouă, iarba crește, Dorul mândrei mă topește, Plouă, plouă, iarba ’nspică, Dorul mândrei rău mă strică, Inima mi se despică.

Frunză verde de susai

Frunză verde de susai, Pusei șeaua pe doi cai Și plecai Cu ei la rai. Nici la rai nu poți să stai De mirosul florilor Și de dorul fetelor.

Mi-a trimis bădița dor

Mi-a trimis bădița dor Pe-o foae din via lor; I-am trimis dorul acasă Pe-o frunză din via noastră. Mi-a trimis dorul din țară Pe trei fire de săcară; Eu 'napoi i l-am trimăs Pe trei fire de ovăz.

Dor de țară (Ion Pillat)

Până-i lumea n’oi uita Țara mea și pe maica; Până-i lumea nu uit eu Țara mea și satul meu. Mai bine în satul tău Să bei apă dintr’un tău,

Decât în țară străină Să bei apă din fântână.

Țară, țăruleana mea, Că eu te-am lăsat de rea, Dar n’o trece nici o lună Pân' ce te-oi lua de bună.

Pe unde merge dorul

Pe unde merge dorul Nu poți ara cu plugul, Că anină plugu 'n dor, Trag boii, numa nu mor. Pe unde merg dragostile Poți ara cu vacile; Merg vacile rumegând Și bădița șuerând.

Supărat ca mine nu-i

Supărat ca mine nu-i, Fără puiu cucului Când îl lasă mama lui Mititel, fără de pene — Ș'ar sbura și nu e vreme.

Codrule cu frunza rară

— Codrule cu frunza rară, Lasă-mă de mas pe seară, Pe mine și cu badea, Că nimic nu ți-om strica. — Eu cu drag mi v'aș lăsa, Mă tem că v’ați săruta Și frunza mi s’a usca: — Pentr'o fată și-un fecior Să rămâe codrul gol; Pentr’un fecior și o fată Să-mi fie frunza uscată!

Așa m’a cuprins dorul

Așa m’a cuprins doru, Cum m’aș strânge cu brâu. Dar din brâu mă pot descinge, Cu doru nu pot învinge. Din brâu m’aș desgădui, Cu doru nu știu ce-a fi, De el poate c-oi muri. Bădișor, de doru-ți greu Mi se fac ochii părău...

Fă-mă, Doamne, ce mi-i face

Fă-mă, Doamne, ce mi-i face Un ruguț verde cu mure Sub poalele de pădure; Ori izvor cu apă rece Cine-a bea de dor i-a trece. Știu că ar veni mândru Ca să’și stâmpere doru: Când să bee s’ar pleca, Izvorul s’ar turbura, Lumea ’ntreagă s’ar mira Ce poate fi și asta; Când să bee ar veni, Tot izvorul s’ar opri, Lumea 'ntreagă s’ar ciudi Ce dragoste poate fi De nu ne putem urî.

Pe dealul Săcelului

Pe dealul Săcelului Vine-mi dorul mândrului, Așa-mi vine de fierbinte, Să stau pe loc m'aș aprinde. Dar cu-atâta am noroc Că mă duc, nu stau pe loc. Suflă, vinte, pe păminte, Scoate-mi pe mândru nainte, Că de doru-i m’oiu aprinde. Pădurice de brad mare, Scoate-mi mândru pe cărare.

Floare, floricea

Floare, floricea Mai zi, puica mea, Cum ziceai aseară Pe din jos de moară. Cum ziceai, ziceai, Inima-mi rupeai, Mai zi înc’odată Și mi-o rupe toată!

În codrii Bâcului

Frunză verde de pelin Tu străină eu străin Amândoi ne potrivim, Hai în codru să trăim. Hai în codrii Bâcului Pe marginea Prutului, Să ne facem bordeeș Cu ușorii de cireș Și cu patul de măcieș. Când om vrea că să dormim Fân curat să pătulim Și cu flori să ne'nvelim. Vântul când ne va trezi În departe s’auzi Buciumele ciobănești Din câmpii moldovenești.