Poezie · 1920
Primăvara
Olga Vrabie · 1 min
Copila cu privire gînditoare,
Cu ochii ei adînci, strălucitori,
Visând așterne mantii și covoare
De albe flori.
Prin iarbă risipește viorele,
Mănunchiuri poartă fragede la sîn.
Și ’mbracă ’n haină albă de dantele
Un măr bătrîn.
Lîngă pădurea plină de ecouri,
De–asupra sunătorului părău,
Ea și-a durat din raze și din nouri
Castelul său.
Copila iubitoare și iubită,
Înșiră lăcrămioare pe poteci
Și crede că visarea ’nfăptuită
Va fi pe veci.
Dar vremea trece… Pier nimicuri scumpe,
Pe măr se veștejește mîndrul port
Și Primăvara vede că se rumpe
Vrăjitul tort.
Și-și plînge visurile risipite.
Copilăroase visuri duse ’n vînt,
Iar lacrămile-i, perle strălucite,
Cad pe pământ.
Cu mîna peste ochi, lăsînd poene,
Ea sboară pe cărare de scîntei,
Și Vara se apropie alene
În urma ei.