Poezie

Emanciparea sclavilor în România

Ertatu-s-a sclaviea ! Căzut-a ale feare ! Biciŭ, jugul tiraniea, Unelte‘nfiŏrătoare, Ca cum n’aŭ fostŭ vrĕ odată De cînd lumea esistă, Periră astă dată ! Fecioara numaĭ e tristă, A ei mumă nu plînge Ca‘n secolĭ de durere, Căcĭ fearele nu strînge Pe nimeni prin putere.. Iubirea și frăție E azĭ o sfîntă lege; Dreptatea pe toțĭ ție, Dreptatea să protege Tot omul pre pămîntŭ !

,,Doamne ! grea fu robiea ,,Ce atît o suferirămŭ ! ,,Dulce ĕ azi veseliea ,,Zileĭ care o dorirămŭ ! Zice țiganul care Cu părŭ albitŭ de trude Bătrînŭ în apăsare Și veselŭ de cĕ aude : ,,- Fiică, fătule bune, O fericire voă ! E a cerului minune, S’avețĭ o viață nuouă Toțĭ, mume, frate, soră Robiea numai este Întoarceți mare horă ! Copiĭ ! bărbațĭ ! neveste ! Robiea s’a ertat !!!

III

Cine nu va cunoaște ? Cine oarĭ nu va zice ? Astŭ orisontŭ ce naște Că’ĭ soarele ferice Ce tuturor răsare A sa lumină lină, De bine făcătoare, În care toți se ‘nchină ; Ce aprinde după secoli Credința prin căldură, Ș’aduce între popol ĭ Reforma și cultură ?... Creștinul liber ŭ fie, Ea’l face să nu cază ; Să zică : Doamne ție ! În cerŭ cel ce viază, Oh ! lăudatu-ți cîntămŭ !!

O ! tŭ celu ce iubirea Principiul legiĭ tale Nĕ aĭ datŭ spre mîntuirea Durerilor mortale Condune întrŭ toate La tot ce este bine, Fă dacă se poate Zile mult maĭ senine Maĭ dŭlcĭ p’a noastră țară Din sînul zeitățiĭ Eternul ca să răsară ; Iubirea’nfrățitoare Cununa libertățiĭ S’o poarte fie care, Și tot timpul a zice: Romîne, fiĭ ferice ! Să fii tot generosŭ

Așa cŭ mărinimie În zi de serbătoare, Unu popolŭ reînvie L’a ceruluĭ favoare ! Serbeză‘ntr’o ŭnire O zi foarte măreață, O zi de fericire Ce templŭ îĭ înalță !... Și laure, cŭn ŭne, Prin sŭnete, famfare, Pe frunte și le pune, Purtînd unŭ nume mare ! Simtŭ toți cea mulțumire, La zioa de‘nviere ! O zi de fericire A sclavului ce cere Lanțul a‘i sfărîma !!!