Din tren

Se-ntind câmpii și iar se strâng Sub văzul meu, Se-ncheie dealuri, se desprind — Eu merg mereu. Luciri de lună, oglinzi de ape M-ademenesc, Le soarbe doar o clipă ochiul Și iar pășesc. Din crâng o șoaptă, din lunci un foșnet M-ar lua pe veci, Un glas îmi strigă: „Tot mai departe, Ci treci! Ci treci!” Și care-i ținta? Viața-i cărare Tot de dureri... Ci unde sunteți, o voi icoane, Dorinți de ieri?!...