Poezie · 1915

Majestății sale regina Elisabeta

Pe-o culme dinspre Soare-Apune S-ascunde-n tainiți o minune A Rinului în solzi de-argint, Palatul vechi. În jur izvoare, Prin brazi, cărări ispititoare Și-un lan cu flori de mărgărint.

Când ni se-mbracă în lumină Mândrul castel: se naște o zână Din lumi de basme și de vis. Din patru zări în sărbătoare Vin în rădvane ursitoare, Vin să-i ureze ce-a fost scris.

Întâia sosită scule-i dete: Priviri de vultur, mândre plete Și numele cuceritor. „Un tron și-o țară!” strig-a doua. „Pe holde pică rodnic roua Și paznic, mândru, brav popor!”

„Iar eu desăvârșescu-ți darul... Reginei tale da-voi harul Alinător de suferinți, Înduioșarea ei de mamă. Durerea tuturor o cheamă Să sece lacrime fierbinți”...

Când cea din urmă apoi sosește Și-n vremi ce vor veni privește: „Eu? dau a gândului domnie! Pe-a minții culmi sau cate-avânturi, În vremile de jalnici cânturi Îndemn și mângâiere-i fie!”