Vară — Ana Conta-Kernbach

Pe cărările cotite stau de strajă plopi pletoși Care-mbie cu-al lor freamăt, ei de oaspeți bucuroși. Sub frunzarele de paltin și tufarii de arin Se alungă luciolii și miresmele de crin.

Vânt adie, blând adie Prin desișul din făget, Se strecoară-ncet încet Printre muguri lucitori Și mlădițele cu flori, Ca să-ncingă sfat de ierburi Din atingeri și tăceri, Între frunzele bătrâne Și sositele de ieri.

Ademenitori mestecii se ascund după stejar Prin întunecimi de umbră, o nălucă ne apar. Într-un fag bătut de vreme pitulicele se-ngân’ Ce mi-ații, vântule, calea cu miresmele de fân?

„De o mândră candeluță s-a-ndrăgit „nu mă uită”, Mahalaua-n taină spune, frățiorii și minta. Păpădia se sfădește cu trifoiul și-o albină. Între negustori se-ntâmplă! Poți să știi cine-i de vină?!

Codrul mândru se desface, ce mândreață de poiene! Iarbă mare și sulfină

Inișor și sânziene

Floare-albastră de cicoare, albe flori de mărgărint, La olaltă mi le-mbracă roua-n picuri de argint.

Printre grâne macul țanțoș și vioaie — o albăstrea Floarea tinereții mele ...

Doamne! Doamne! Cum aș vrea

Vremile să pot întoarce, să le fac să nu fi fost! Gândule, ce mi-ații calea cu dorinți fără de rost!

Holde-n valuri n-au astâmpăr nici cât zborul unui flutur. Argintate foi pe umăr plopi tremurători îmi scutur, Râvna de senin mă prinde: tace codrul, gândul tace Și din taina firii blânde sorb hodină, uitare, pace!