Poezie · 1915

Imn păgân

A nopții veghe, Luno, de-a pururea mireasă, A dragostelor triste și-a tainelor crăiasă, Din zare nepătrunsă țeși pânză străvezie Iar raza-ți tremurată e sol de reverie. Tu pulbere de aur arunci în patru zări Și muntelui semețul și-nfriguratei mări, Talazului, frântura din zbucium nesfârșit Tu ești ademenire și idol preaslăvit.

Întinerite pajiști și văile adânci, Poiene-ngândurate și-mbărânite stânci, Și florile smerite în tremurul de dor, Din clalinul de frunze al vântului fior; Și cugete sfioase și doruri tăinuite Și-nfiripări de visuri, cu toate-ți sunt robite, Când raza ta le cerne tihnite mângâieri, Tu, simbol al ispitei și-al veșnicei tăceri.