Primăvara — Ana Conta-Kernbach

Sunt priviri de primăvară printre cetele de nori, Năzuinți se-nfiripează, Gândule, Pe unde-mi zbori?

Glia,mama tuturora își întinde-a lene brațul Flori să-i picure lumina Să-i astâmpere Nesațul.

Iar zăvoiu-ncet tresare de sub gluga-i arămie. Framântruile de viață

El le simte

Cum învie.

Viitorul roi de fluturi și miresmele de flori Toate-acum se-nfiripează

Din îndemnuri

Din fiori.

Iar din cuibul singuratec ce pustiul înconjoară Dor de viață se răsfiră,

Spre el tinde

O cocoară.

Din încătușarea gheții fug șuvoaiele vorbareți Și s-alungă și se-ndeamna

Printre stâncile

Hrapareți.

Ce te iei tu pe-a lor urmă, gândule nesocotit? Lor în față, veșnicia!

Tu de-o clipă

Ești robit.